

Premiile “Carol Davila” Ediţia a II-a, singurul eveniment dedicat exclusiv responsabilităţii sociale în sănătate, a avut loc la 26 februarie, la Athenee Palace Hilton Bucureşti, Sala Diplomat. Premiile “Carol Davila” este un eveniment Puls Media Network, organizat în parteneriat cu SănătateaTV.ro.
La decernarea Premiilor “Carol Davila” au fost prezenţi 200 de invitaţi, din care au făcut parte reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai companiilor din industria farmaceutică, ai ONG-urilor, instituţiilor medicale şi academice, persoane publice şi jurnaliști.
Printre invitaţi s-au numărat personalităţi ale lumii medicale şi oficialităţi precum: secretar de stat în Ministerul Sănătăţii - dr. Cristian Irimie, prof. dr. Florian Popa, prof. dr. Vasile Astărăstoae, prof. dr. Ioan Lascăr, prof. dr. Ioanel Sinescu, prof. dr. Mircea Ioan Popa, dr. Luiza Spiru, prof. dr. Vlad Tica, dr. Cristian Niţescu.
Printre companiile participante la cea de-a doua ediţie a Premiilor “Carol Davila” s-a remarcat prin implicare şi aportul special Cegedim România, companie de furnizare de studii şi analize de piaţă dedicate industriei farmaceutice.
Gazdele evenimentului au fost Alexandra Mănăilă, Publisher Puls Media Network şi Răzvan Spiridon, redactor-şef “Men’s Health”.