Conferinta de Presa - Programul ”Burse medicale pentru romi”
Institutul pentru o Societate Deschisă (OSI) împreună cu Fondul de Educaţie pentru Romi (REF) au anunţat lansarea celui de-al doilea an al programului de burse destinate studenţilor de etnie romă în domeniul Medicinei şi Farmaciei în România.
Programul „Burse medicale pentru romi. Leadership în sănătate: o generaţie de profesionişti în domeniul sănătăţii” se desfăşoară sub auspiciile Decadei de Incluziune a Romilor 2005.
Fondurile programului de burse sunt asigurate de Institutul pentru o Societate Deschisă şi vor susţine 60 de studenţi de etnie romă care studiază sau au intenţia de a studia Medicina în România. Fondul de educaţie pentru romi va oferi burse studenţilor de etnie romă care urmează cursurile facultăţilor de Medicină, Farmacie, Stomatologie sau ale colegiilor de asistenţi medicali şi moaşe, precum şi medicilor rezidenţi, dacă respectivele instituţii sunt acreditate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România.
Selectarea studenţilor pentru obţinerea burselor se va face pe baza meritelor academice, a motivaţiei lor profesionale şi a potenţialului de leadership.
Dr. Raed Arafat, Secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii, prezent la conferinţa de presă organizată cu ocazia lansării programului, a declarat că proiectul va aduce multe servicii sistemului sanitar românesc. Potrivit acestuia, bursele vor aduce o responsabilitate socială beneficiarilor, care îi va obligă să profeseze în ţară şi să îşi recunoască cu mândrie etnia.