

Mirela Brădean, de la Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, Marlene Francois – Lays, reprezentant UNFPA, Mioara Predescu, de la Asociaţia Română pentru promovarea Sănătăţii şi Raluca Teodoru de la Totem Communication ne-au furnizat mai multe informaţii despre campania „Contracepţia- un pas spre libertate”.
Campania se derulează între 31 octombrie- 2 noiembrie 2008 şi are ca scop informarea şi educarea publicului despre metodele contraceptive disponibile şi demontarea miturilor vehiculate despre acestea.
Pilulele contraceptive au un grad de eficienţă de 97-99%, contraceptivele injectabile de 99% şi prezervativele de 88-98%. Metodele tradiţionale au un grad de eficacitate redus, coitul întrerupt înregistrând un grad de 50-70%.
Statisticile relevă că în prezent, în România, 61% din cupluri folosesc metode moderne de contracepţie, comparativ cu 38% în 2004. Creşterea constantă a utilizării mijloacelor de contracepţie a condus şi la scăderea numărului de avorturi. În prezent se înregistrează mai puţin de un avort la fiecare naştere, spre deosebire de trecut, când existau 4 avorturi la fiecare naştere.