Problemele industriei farmaceutice, la Pharma Forum Constanta
Constanţa a fost gazda unei noi ediții a conferinţei Pharma Forum, eveniment organizat de Pharma Business sub patronajul Colegiului Farmaciştilor din România. “Evenimentele Pharma Forum sunt deja o tradiție. La Constanța organizăm cea de-a 5-a ediție din acest an. Pharma Forum reprezintă cel mai mare eveniment regional organizat pentru domeniul farmaceutic. Îl organizăm în centrele universitare și în orașele mari, în total fiind vorba de 10 ediții pe an”, a declarat Silvia Ion, Business Unit Manager Pharma Business.
Piața farmaceutică românească, ca orice domeniu al economiei autohtone, este vizibil marcată de efectele crizei mondiale şi de schimbările survenite în ultimii ani, cred organizatorii Pharma Forum.
Domeniul sanitar în general şi piaţa farmaceutică în mod particular va fi pus la încercare în acest an de criză. Pharma Forum a avut ca invitaţi specialişti de renume din domeniu de autorităţi ale sistemului farmaceutic cât şi lectori de pe plan local.
“Printre temele dezbătute la Pharma Forum se numără: “Impactul schimbărilor legislative asupra farmaciei”, “Termenele de plată la 210 zile, măsura periculoasă pentru supravieţuirea farmaciei”, “Suprareglementarea adaosului comercial pentru medicamente”, “Situaţia farmacistului individual vs. cea a farmacistului de lanţ în contextul actual de criză financiară şi legislativă’’şi vor fi susţinute de reprezentanţi de marcă ai Colegiului Farmaciştilor din România, ai Colegiilor Farmaciştilor Judeţene şi ai Facultăţilor de Farmacie.