

Informatizarea sistemului sanitar este una dintre priorităţile Ministerului Sănătăţii (MS) ca parte a reformei sectorului sanitar. Informatizarea are ca obiective, îmbunătăţirea managementului şi a finanţării sectorului sanitar, întărirea posibilităţii de control, dar şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale.
În cadrul conferinţei “Strategii actualizate pentru informatizarea sănătăţii în România”, organizată de Finmedia, s-a prezentat modul în care informatizarea va permite un acces rapid la date privind starea de sănătate a populaţie.
„În practica medicală, implementarea Dosarului Electronic de Sănătate va duce la creşterea siguranţei pacientului, şi la scăderea accidentelor şi a erorilor medicale. Informatizarea sistemului sanitar va avea impact şi asupra pacienţilor. Prin eHealth aceştia vor avea acces atât la in formaţia medicală, cât şi la propriile date medicale”, a explicat Prof. dr. George Mihalaş, vicepreşedinte International Medical Informatics Association.
În cadrul dezbaterii cu tema „Priorităţi naţionale privind reforma în eHealth”, dr. Dan Farcaş, şef Birou, Strategii şi Proiecte de Informatizare din cadrul Ministerului Sănătăţii, a explicat că MS va trebui să adopte o strategie de informatizare în sănătate, care să ţină cont atât de informatizarea existentă, cât şi de strategiile de informatizare naţionale din alte ramuri.
Informatizarea sistemului sanitar va avea la bază o strategie ce va fi elaborată şi actualizată periodic de o Comisie Permanentă, în care vor fi reprezentate, prin lege, toate părţile interesate.
Totodată, dr. Dan Farcaş, a declarat că este nevoie de un cadru legal, prin care Comisia pentru Strategie să avizeze şi să controleze banii publici destinaţi proiectelor de informatizare în sănătate.
La acest eveniment SănătateaTV.ro a fost partener media.