

Ghidurile terapeutice pentru cancerul la sân, cancerul de colon, cancerul de prostată şi cancerul de col uterin vor fi implementate şi în România de la 1 septembrie 2009.
Ministerul Sănătăţii colaborează cu specialişti oncologi din Austria pentru a folosi modelul austriac de implementare a ghidurilor de tratament şi de acordare a asistenţei medicale bolnavilor care suferă de afecţiuni oncologice. În acest scop, la invitaţia Ministerului Sănătăţii, prof. Dr. Christoph Zielinski, de la Spitalul Universitar din Viena, a discutat cu specialiştii oncologi din România despre felul în care funcţionează sistemul de oncologie din Austria şi despre modul în care este acordată asistenţa medicală.
“Tratamentele cancerului au cunoscut o incredibilă evoluţie în timp, astfel că, de la o speranţă de viaţă de 6-12 luni în cazul cancerului de sân, s-a ajuns la o prelungire a vieţii cu patru ani în cazul acestei maladii. Extinderea speranţei de viaţă este posibilă prin apariţia de noi medicamente, însă aceste medicamente sunt destul de costisitoare, astfel că ele trebuie distribuite cu atenţie pe baza ghidurilor terapeutice”, a explicat prof. Dr. Zielinski.
Ghidurile terapeutice stabilesc paşii pe care medicii trebuie să îi aplice din momentul intrării pacienţilor în cabinet sau în spital, de la metode de investigare, la tehnici şi terapii medicamentoase sau chirurgicale care trebuie folosite, în funcţie de patologia şi stadiul fiecărui pacient.
Ministerul Sănătăţii a anunţat, de asemenea, şi înfiinţarea a două institute oncologice, la Timişoara şi Iaşi. În 2009, pentru programul naţional de oncologie au fost alocate 596,6 mil de lei, sumă suplimentată cu 120 de milioane de lei, săptămâna trecută.