Alergii medicamentoase
Alergia medicamentoasă este rezultatul unei sensibilităţi excesive la una dintre substanţele pe care medicamentul administrat le conţine. Toate medicamentele prezintă efecte adverse. Antibioticele, însă, se află în fruntea listei cu produse medicamentoase care produc alergii.
Semne şi simptome alergii medicamentoase
Principalul simptom al alergiilor medicamentoase este apariţia la nivelul pielii a unor erupţii cutanate, însoţite, de multe ori, de prurit. În cazul în care te confrunţi cu o alergie la medicamente, este posibil să constaţi la nivelul pielii prezenţa urticariei şi a pruritului generalizat. Uneori, alergia medicamentoasă provoacă şi dificultăţi de respiraţie. Alte semne şi simptome de alarmă sunt obstrucţia gâtului din cauza umflării, astmul sever şi şocul anafilactic. Erupţia este cea mai obişnuită reacţie alergică la un medicament. Penicilina şi medicamentele din aceeaşi familie pot produce o erupţie similară cu urticaria, dar şi o altă afecţiune numită boală serului. Această reacţie, care se dezvoltă în 3 săptămâni, se caracterizează prin febră, dureri articulare, mărirea ganglionilor limfatici şi o erupţie. În anumite cazuri, medicamente că streptomicină, insulină şi tetraciclină pot determină un şoc anafilactic.
Ce sunt alergiile medicamentoase?
Alergia la medicamente este o reacţie a organismului uman în momentul în care intră în contact cu o substanţă alergenă conţinută de către medicamentul administrat. Aproape orice medicament poate produce o reacţie adversă. Acestea pot fi simple iritaţii, sau, din contră, şocuri extrem de puternice care pot determina chiar şi decesul. Organismul uman reacţionează împotriva substanţei alergene mobilizând anticorpii împotriva medicamentului agresor, eliberându-se, în acest mod, histamina. Penicilină şi medicamentele din aceeaşi familie sunt răspunzătoare de multe reacţii alergice, inclusiv de apariţia erupţiilor uşoare, a urticariei şi chiar a şocului anafilactic. Alte medicamente care pot produce reacţii alergice sunt sulfaţii, barbituricele, anticonvulsivantele, insulină şi anestezicele locale. Pe lângă acestea, şi substanţele de contrast injectabile pe bază de iod, folosite pentru examenele radiologice, pot produce o reacţie alergică.
Diagnostic alergie medicamentoasă
Sensibilitatea la medicamentele din familia penicilinei poate fi depistată printr-un test cutanat. Sensibilitatea la alte medicamente nu este la fel de uşor de depistat din cauza faptului că multe din testele cutanate sunt fie ineficiente, fie periculoase. Aşadar, medicul va trebuie să se bazeze pe memoria pacientului cu privire la medicamentele folosite şi la contextul administrării.
Cât de gravă este o alergie medicamentoasă?
Reacţiile severe precum şocul anafilactic sau astmul bronşic acut pot fi fatale, în ciuda faptului că sunt extrem de rare. Majoritatea reacţiilor se limitează la erupţii şi urticarie, care, deşi sunt simptome minore, nu trebuie ignorate.
Tratament pentru alergie la medicamente
Cele mai cunoscute reacţii alergice la medicamente, precum erupţia, pruritul şi urticaria, se tratează cu antihistaminice sau prin administrarea corticosteroizilor. Reacţiile astmatice sunt tratate cu bronhodilatatoare şi corticosteroizi. Anafilaxia se tratează cu adrenalină (epinefrină) injectabilă. În unele cazuri, sensibilitatea la penicilină poate fi redusă prin tratament, astfel încât medicamentul să poate fi tolerat de către organism. Se administrează cantităţi mici din substanţă, crescute gradat. Alteori, se recomandă antihistaminice şi corticosteroizi înainte de administrarea penicilinei, pentru a reduce reacţia alergică.
Prevenire alergii medicamentoase
Dacă descoperiţi că sunteţi alergic la anumite medicamente, evitaţi-le. Este indicat să comunicaţi medicului specilist sensibilitatea medicamentoasă pe care o sesizaţi.

