Botulismul
Botulismul este o boală cauzată de toxina produsă de bacteria Clostridium botulinum. În cazul în care nu este tratată, afecţiunea poate duce la paralizie, la pierderea senzaţiilor sau a funcţiei muşchilor. De asemenea, botulismul poate cauza dificultăţi în respiraţie. Botulismul este o afecţiune rară, dar care poate fi fatală!
Semnele şi simptomele botulismului
Simptomele care apar la persoanele care suferă de botulism sunt lipsa puterii, gura uscată, dificultăţi la înghiţire, respectiv vorbire, vedere dublă sau înceţoşată şi paralizie. La sugari, semnele sunt greu de observat şi includ constipaţie, lipsa poftei de mâncare, plâns slab sau lipsa puterii.
Perioada de incubaţie
La adulţi, simptomele apar de obicei după 12 sau 36 de ore de la consumul de alimente infectate. La sugari, acest interval este de 3 până la 30 de zile. În cazul botulismului contactat prin răni, simptomele se instalează între 4 şi 14 zile.
Cauzele apariţiei botulismului
Botulismul este cauzat de o toxină produsă de bacterii. Dacă nu este tratată la timp, boala poate evolua şi duce la paralizia braţelor, a picioarelor, a trunchiului şi a muşchilor respiratori. Toxina botulinică se instalează în corp, prin intermediul alimentelor puse la păstrat necorespunzător sau prin pătrunderea bacteriilor în răni. Infecţia nu se extinde de la o persoană la alta.
Diagnosticul botulismului
Organismele care generează boala pot fi identificate în probe de scaun sau în limfă (lichidul conţinut de sânge). Se poate solicita electromiografia - măsurarea activităţii electrice a muşchilor. Scanarea creierului şi examinarea lichidelor spinale pot fi, de asemenea, de ajutor în diagnosticare.
Tratamentul pentru botulism
Diagnosticarea şi tratamentul în stadiul precoce al bolii sunt extrem de importante. Botulismul generat de alimente şi cel contactat prin răni poate fi tratat cu ajutorul antitoxicelor, care au rolul de a bloca acţiunea toxinelor în sânge. Antitoxicele nu pot repara răul deja făcut, dar pot opri sau preveni o eventuală evoluţie a bolii. Antitoxicele nu sunt însă prescrise, în general, în tratamentul botulismului infantil.
Atunci când botulismul produce dificultate la înghiţire, se recurge la tratamentul injectabil. În cazul în care intervin probleme în respiraţie, se poate folosi un aparat pentru respiraţie artificială. Consumul de antibiotice poate determina o şi mai mare absorbţie de toxine, din moment ce sporii sunt distruşi în intestine. Multe persoane au reacţii alergice la antitoxicele derivate din ser de la cal. Există însă derivatul antitoxic uman care nu cauzează atât de multe reacţii adverse.
Printr-un tratament adecvat, organismul este adesea capabil să se vindece în câteva luni. Dacă botulismul nu este tratat, indivizii pot să paralizeze sau să nu mai poată respira. Chiar şi cu tratament, însănătoşirea poate dura mult timp, în special în cazul botulismului infantil. Se poate ajunge la complicaţii datorate paraliziei, cum ar fi pneumonia sau alte infecţii.
Metode de prevenţie a botulismului
Pentru a preveni infectarea cu toxina botulinică, alimentele ar trebui puse la păstrare sau conservate doar de cei care ştiu cum să prevină contaminarea hranei. Procedurile stricte de igienizare trebuie respectate întocmai, atunci când preparăm sau conservăm alimentele. Părinţii nu ar trebui să dea copiilor, sub vârsta de 1 an miere, care conţine spori Clostridium botulinum. De asemenea, rănile trebuie spălate cu grijă cu săpun antibacterial, pentru a preveni infecţiile cu această bacterie


