Chirurgia obezităţii
Obezitatea este una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale omului modern. Potrivit unui studiu efectuat de Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice unul din patru români este obez. Îngrijorător este faptul că doar 1 persoană din 100 urmează un tratament de slăbire.
Netratată, obezitatea poate duce la apariţia unor afecţiuni grave precum diabetul, bolile cardiovasculare, hipercolesterolemie, varice, hernie abdominală, litiază biliară, boli renale sau chiar cancer. Din acest motiv, tratarea corectă a bolii este extrem de importantă.
Tipul de tratament recomandat pentru obezitate variază, fiind stabilit în funcţie de severitatea afecţiunii, de prezenţa/absenţa comorbilităţilor sau de efectele înregistrate în cazul altor terapii utilizate.
În situaţiile în care tratamentul dietetic şi cel medicamentos nu sunt eficiente, iar pacientul are un Indice de Masă Corporală (IMC) mai mare de 40, medicul specialist poate recomanda intervenţia chirurgicală.
Intervenţiile chirurgicale recomandate în cazul obezităţii
Există trei tipuri de intervenţii chirurgicale folosite în tratarea obezităţii: restrictive, malabsorbtive şi malabsorbtive/restrictive. Principalele tratamente chirurgicale ale obezităţii sunt gastrectomia longitudinală, bypass-ul gastric şi diversia biliopancreatică. Există şi o serie de proceduri mixte unde se asociază atât componente restrictive, cât şi componente malabsortive. Gastrectomia longitudinală transformă stomacul dintr-un săculeţ ca organ de depozit, într-un săculeţ în continuarea esofagului lăsând intactă partea sa finală, antrumul gastric, care are funcţie de evacuare. Restul stomacului este îndepărtat, căpătând, astfel, o dimensiune mică, în care încap puţine alimente. O altă intervenţie care poate fi luată în consideraţie este bypass-ul gastric. Operaţia de Gastric Bypass este o procedură prin care se micşorează dimensiunea stomacului, scurtându-se, totodată, intestinul activ. Datorită progreselor înregistrate în medicină, o astfel de intervenţie poate fi efectuată pe cale laparoscopică, fiind una miniminvazivă. Diversia biliopancreatică este o altă procedură chirurgicală prin care poate fi combătută obezitatea. Mecanismul de bază, în cazul acestei operaţii, este cel de malabsorbţie selectivă (nu se absorb grăsimile şi polizahariele) prin micşorarea stomacului şi suntarea intestinului.
În ce situaţii este indicată chirurgia obezităţii?
Chirurgia obezităţii este indicată în situaţia în care pacientul are un Indice de Masă Corporală (IMC) mai mare de 40, suferă de obezitate de peste 5 ani, prezintă un risc chirurgical scăzut şi nu a răspuns la tratamentul convenţional (dietă, tratament medicamentos şi sport).
Contraindicaţiile chirurgiei obezităţii
Chirurgia obezităţii nu este recomandată în cazurile în care subiectul prezintă tulburări hormonale suplimentare, tulburări de ordin psihic, anomalii ale glandelor renale sau ale tiroidei, alcoolism sau toxicomanie.
Care sunt complicaţiile care pot apărea în urma operaţiei?
Tratamentul chirurgical al obezităţii nu este lipsit de eventuale complicaţii. Astfel, în urma intervenţiei, pot apărea probleme precum infectarea inciziei, peritonită, embolie pulmonară, osteoporoză, fistură gastrointestinală, anemie, ulcer sau ocluzie intestinală. Riscurile sunt cu atât mai mici cu cât starea de sănătate a pacientului este una bună.
Recuperarea după intervenţiile chirurgicale împotriva obezităţii
După efectuarea intervenţiei chirurgicale, pacientul va rămâne pentru câteva zile (4 – 8 zile) în spital, sub stricta observaţie a medicilor. După aproximativ o lună, acesta poate reveni la un stil de viaţă obişnuit. După operaţie, bolnavul va fi supravegheat de către medicul nutriţionist, urmând ca până la 18 luni de la intervenţie să atingă greutatea normală.
Cum se schimbă viaţa pacientului după efectuarea intervenţiei?
Majoritatea pacienţilor care au urmat un tratament chirurgical împotriva obezităţii au prezentat progrese vizibile cu privire la pierderea în greutate în primele 12 luni de la intervenţie. După una dintre operaţiile aminte anterior se poate pierde aproximativ o treime din masa corporală de dinaintea procedurii. Ulterior intervenţiei chirurgicale a obezităţii, pacientul va simţi o senzaţie de saţietate, va mânca mai puţin şi, astfel, va reuşi să scadă în greutate. Chirurgia obezităţii contribuie la ameliorarea calităţii vieţii şi la reducerea afecţiunilor asociate acestei probleme. Astfel, se va diminua considerabil riscul apariţiei unor afecţiuni grave precum cele cardiovasculare, diabetul zaharat, infertilitatea sau cancerul.


