Combaterea senzaţiei de balonare
Balonarea este una dintre cele mai frecvente şi mai neplăcute afecţiuni. Cu siguranţă te-ai confruntat şi tu, cel puţin o dată, cu starea generală proastă pe care senzaţia de balonare o produce. Poţi încerca, însă, să combaţi apariţia balonării urmând următoarele sfaturi!
Regimul alimentar este esenţial în combaterea senzaţiei de balonare!
Alimentaţia are cel mai important rol în combaterea balonării. Alimentaţia excesivă, de exemplu, este principala cauză a apariţiei stării de balonare. Încearcă, aşadar, să nu consumi porţii exagerate de mâncare în care să combini, mai ales, macronutrienţii (proteine, glucide, lipide). Dincolo de acest lucru, există anumite alimente care determină apariţia balonării. Printre acestea amintim fasolea, varza, conopida, ceapa şi usturoiul. Aceste produse trebuie consumate în cantităţi reduse, în cazul în care te confrunţi frecvent cu simptomele balonării, deoarece conţin multă celuloză, substanţă greu de digerat. Există, totodată, unele substanţe precum glutenul şi lactoza care provoacă intoleranţa alimentară. Poţi stabili dacă prezinţi sau nu intoleranţă la aceste substanţe, adresându-te medicului gastroenterolog.
Elimină constipaţia pentru a combate senzaţia de balonare
Balonarea este provocată de constipaţie, în foarte multe dintre cazuri. Din acest motiv, va trebui să tratezi şi să previi, în primul rând, această afecţiune. Constipaţia poate fi prevenită consumând o cantitate cât mai mare de fibre alimentare asimilate. Fibrele pot fi găsite în fructe proaspete, legume şi în cerealele neprelucrate. Totodată, va trebui să acorzi o atenţie deosebită hidratării, deoarece în absenţa lichidelor, constipaţia, şi implicit senzaţia de balonare se agravează.
Tratarea afecţiunilor care provoacă balonarea
Blonarea poate fi combătută, în primul rând, prin tratarea afecţiunilor care se pot manifesta printr-o stare de balonare. Printre aceste boli se numără gastrita, colonul spastic, ulcerul duodenal, enterocolita sau chiar viermii intestinali. Dacă stările de balonare sunt foarte dese, este indicat să apelezi la sfatul unui specialist care dincolo de un tratament corespunzător poate depista şi posibilele afecţiuni de acest tip.
Alte sfaturi pentru a combate senzaţia de balonare
În afara acestor reguli pe care ar trebui să le respecţi, încearcă să foloseşti diverse plante şi preparate care pot avea efecte eficiente în ceea ce priveşte combaterea senzaţiei de balonare. Îţi poţi prepara, aşadar, diferite infuzii din plante cu efecte benefice. Este indicat să foloseşti plante care inhibă procesul de fermentaţie. Dintre acestea amintim muşeţelul, coada şoricelului, chimionul, anasonul, coriandrul, busuiocul, maghiranul şi salvia.

