Herpes
Herpes, termen cunoscut în popor ca fiind atribuit leziunilor buzelor. În general, pacienţii consideră că herpesul este o boală uşoară, fără complicaţii, pe care o pot trata singuri la domiciliu cu diverse leacuri băbeşti cum ar fi pasta de dinţi, oţetul, scrumul de ţigară, frunzele de varză, lingura de lemn încinsă.
Semne şi simptome
Este bine ca herpesul să se trateze încă de la primele semne, care constau în mâncărime, usturime şi chiar durere. Indiferent de localizare, apar erupţii roşiatice care dau senzaţie de usturime, înţepătură, arsură şi prurit. Durata erupţiei este de 2-3 săptămâni. Eritemul este presărat cu microvezicule transparente în prima zi, devenind apoi opalescenţe cu puroi; acestea se sparg şi apar crustele, care apoi se desprind, rămânând mici pete roşii, care se vindecă în decurs de o săptămână.
Cauzele apariţiei herpesului
Herpesul este cauzat de virusul herpetic şi se manifestă prin apariţia la buze sau în apropierea buzelor a unor băşici cu lichid.
Cât de grav este herpesul
Herpesul este o infecţie virală, foarte contagioasă, recidivantă, care poate avea complicaţii serioase la nou-născuţi şi la bolnavii cu imunodepresie(adică cu imunitatea scăzută).
Metode de prevenire a herpesului
Pentru a preveni infectarea sau reinfectarea cu virusul herpetic, nu trebuie să folosim aceleaşi pahare sau tacâmuri utilizate de persoanele infectate, nu sărutaţi persoane care au herpes, schimbaţi periuţa de dinţi după ce herpesul a dispărut, tocmai pentru a preveni reinfectarea.
Tratamente naturiste pentru herpes:
- Se tamponează zona cu alcool(votca, wisky) sau cu cafea rece;
- Se unge herpesul de două-trei ori pe zi cu o alifie care conţine propolis;
- Se beau zilnic două-trei căni cu infuzie de „trei fraţi pătaţi”;
- Se taie o capsulă de vitamina E sau de vitamina A şi se unge herpesul cu uleiul din interior;
- Se pun comprese cu infuzie din frunze de fragi;
- Se zdrobesc câteva flori proaspete de gălbenele, se înmoaie un tampon în sucul obţinut şi se tamponează herpesul;
- Se tamponează zona cu tinctura de propolis;
- Se pun comprese cu suc proaspăt de portocale şi mere;
- Se unge herpesul cu alifie de gălbenele sau de roiniţă.


