Hipercolesterolemia
Ce este? Hipercolesterolemia se manifestă ca o creştere anormală a colesterolului, făcând parte, asemeni hipergliceridemiei, dintre hiperlipidemii, sau afecţiuni caracterizate printr-o creştere a nivelului sangvin al lipidelor. Stabilirea diagnosticului impune cel puţin două dozări ale colesterolului la o lună interval. Pacientul poate fi diagnosticat cu hipercolesterolemie dacă analizele relevă un rezultat începând cu nivelul de 6,5 milimoli, adică 2,5 grame, pe litru.
Colesterolul este o substanţă grasă, ceroasă, produsă în organism de către ficat. Acesta se găseşte şi în alimente precum produsele lactate, ouăle sau carnea. Colesterolul este esenţial organismului pentru o bună funcţionare, acesta intrând în compoziţia celulelor parietale şi fiind responsabil cu producerea hormonilor, vitaminei D sau a acizilor biliari. Cantitatea este însă cea care face diferenţa între a suferi sau nu de pe urmă colesterolului.
Creşterea colesterolului dă naştere multor probleme medicale, făcând ca sângele să circule mai greu către inimă din cauza îngroşării arterelor. Depozitele de colesterol duc într-un final la ateroscleroză (întărirea arterelor), principală cauză a bolilor cardiace. Privarea de oxigen a inimii face să apară durerile toracice, denumite şi angină. Dacă o anumită porţiune a inimii nu mai este irigată, din cauza blocării complete a unei artere coronare, apare infarctul miocardic Acesta este, de obicei, determinat de blocarea bruscă a unei artere anterior ingustate de către un cheag de sânge. La nivelul sângelui colesterolul este ataşat de o proteină, complex ce este denumit lipoproteină.
Creşterea anormală a colesterolului poate fi determinată de o serie de factori, precum:
-alimentaţia: grăsimile saturate şi colesterolul din alimente duc la creşterea nivelurilor de colesterol din organism.
-greutatea corporală: obezitatea poate duce şi la creşterea nivelului de colesterol din sânge. Slabitul duce la scăderea cantităţii de colesterol "rău" şi la creşterea cantităţii de colesterol "bun" din organism.
-exerciţiile fizice: exerciţiile fizice regulate pot facilita scăderea nivelului de colesterol nociv din sânge şi la creşterea celui "bun".
-vârstă şi sexul: înaintarea în vârstă aduce cu şine şi creşterea nivelului de colesterol din sânge. Femeile tind să aibă niveluri mai scăzute ale colesterolului, în perioadă premergătoare menopauzei, în comparaţie cu bărbaţii de aceeaşi vârstă. După menopauză, nivelurile de colesterol sanguin cresc, devenind egale cu cele ale bărbaţilor de acceaşi vârstă.
-ereditatea: genele pot determină într-o oarecare măsură hipercolesterolemia (nivelul crescut al colesterolului sanguin).


