HIV si SIDA
Sindromul imunodeficienţei umane dobândite (SIDA) este o boală cronică a sistemului imunitar produsă de virusul imunodeficienţei umane (HIV). Virusul produce o slăbire progresivă a sistemului imunitar.
Prin afectarea sau distrugerea celulelor sistemului imunitar, HIV interferează cu capacitatea corpului dumneavoastră de a lupta efectiv cu virusurile, cu bacteriile şi fungii care determină îmbolnăviri. Această slăbire vă face şi mai susceptibil la infecţii la care în mod normal corpul dumneavoastră ar rezista, cum ar fi anumite tipuri de pneumonii, meningite sau cancer.
Infecţia cu acest virus este cunoscută ca infecţia cu HIV. Termenul SIDA desemnează stadiile finale ale infecţiei cu HIV în limbajul obişnuit, se folosesc ambii termeni pentru a denumi aceeaşi boală.
Atunci când sistemul dumneavoastră imunitar este sănătos, leucocitele specializate (limfocite) şi anticorpii asigură rezistenţă faţă de germeni pentru a vă feri de boli. Atunci când microorganisme străine intră în corpul dumneavoastră, ele sunt atacate şi distruse. Acest răspuns este coordonat de un tip de limfocite cunoscute drept celule T helper.
Când HIV intră în corpul dumneavoastră, el nu poate trăi singur. Are nevoie de o altă celulă vie (gazdă) pentru a supravieţui. HIV intră în celulele T helper prin ataşarea de o proteină de la suprafaţa lor, numite CD4-acesta este numele pentru celulele T helper. O dată intrat în celulele CD4, virusul îşi înserează materialul genetic propriu în celule şi le foloseşte pentru a face copii.
Când virusurile nou formate ies din celulele gazdă, ele găsesc alte celule de atacat. în acelaşi timp, vechile celule gazdă mor. Ciclul se repetă iar şi iar. În acest proces, se pot produce zilnic mai mult de 10 miliarde de noi particule HIV. Sistemul dumneavoastră imunitar încearcă să facă faţă acestei masive infecţii prin producerea de anticorpi şi formarea de mai multe celule T helper, ajungându-se la aproximativ 2 miliarde de noi celule CD4 zilnic. În final, virusul câştigă cursă. Numărul de celule CD4 pe care corpul dumneavoastră le poate produce scade şi aveţi o deficienţă imună severă. Corpul dumneavoastră nu mai este capabil să învingă infecţia.
Semnele şi simptomele virusului HIV
Semnele şi simptomele virusului variază, în funcţie de faza infecţiei. Astfel:
Infecţia incipientă. Dacă v-aţi infectat cu HIV, la început se poate să nu prezentaţi nici un simptom. Este obişnuit să aveţi o îmbolnăvire cu o gripă scurtă, chiar la 2-6 săptămâni după ce aţi fost infectat. Dar pentru că simptomele unei infecţii incipiente sunt similare cu ale altei boli, s-ar putea să nu bănuiţi că aveţi HIV. Chiar dacă nu aveţi simptome, puteţi transmite virusul altora. O dată virusul intrat în organism, sistemul dumneavoastră imunitar porneşte la atac. Virusul se înmulţeşte în ganglionii limfatici şi începe să distrugă lent celulele T helper (CD4).
Puteţi să nu aveţi simptome 8-9 ani. Dar virusul continuă să se multiplice şi să distrugă celulele imunitare. Testele sunt în măsură să arate o mare scădere a numărului acestor celule în sângele dumneavoastră. în final, puteţi face infecţii uşoare sau aceste semne şi simptome cronice: ganglioni limfatici măriţi, diaree, febră, tuse, scurtarea respiraţiei.
Infecţie tardivă. În timpul ultimei faze a HIV, care apare cam la 10-11 ani după infecţia iniţială, pot apărea aceste semne şi simptome mai severe: transpiraţii nocturne foarte abundente, frisoane puternice sau febră mai mare de 38°C mai multe săptămâni, tuse uscată, scurtarea respiraţiei, diaree cronică, pete albe persistente sau leziuni neobişnuite pe limbă sau în gură, cefalee, vedere înceţoşată sau distorsionată, pierdere în greutate, oboseală persistentă, inexplicabilă, mărirea ganglionilor limfatici mai mult de 3 luni.
În ultimul ei stadiu, infecţia poate primi definiţia oficială de SIDA-un test pozitiv pentru anticorpi HIV plus cel puţin una dintre următoarele: apariţia unei infecţii oportuniste, că pneumonia cu Pneumocystis carinii (PCP); 200 (sau mai puţin) celule CD4 pe mm3 de sânge. SIDA nu apare imediat după ce un individ devine infectat cu HIV. De fapt, perioada medie de la expunerea la HIV până la apariţia SIDA este, în general, de 10-12 ani.
Modalităţi de transmitere a virusului HIV
Puteţi să vă infectaţi dacă aveţi un contact sexual vaginal, anal sau oral cu un partener infectat şi dacă sângele lui, lichidul seminal sau secreţiile vaginale intră în corpul dumneavoastră. De asemenea, puteţi să va infectaţi prin utilizarea în comun de dispozitive sexuale care nu sunt spălate sau acoperite cu un prezervativ. Virusul este prezent în secreţiile seminale sau vaginale ale unei persoane infectate. El intră în corpul dumneavoastră prin mici tăieturi care pot apărea în rectul sau vaginul dumneavoastră în timpul actului sexual.
Dacă deja aveţi o boala cu transmitere sexuală, aveţi risc mai mare de a contacta HIV. Contrar celor ce credeau cercetătorii, femeile care folosesc spermicidul monoxynol-9 pot avea un risc mai mare de a face infecţia cu HIV. Acest spermicid irită mucoasa vaginului putând produce leziuni care să permită virusului să între în corp.
În anumite împrejurări, virusul se poate transmite prin sânge şi produse din sânge-aici intrând sângele complet, eritrocitele, plasmă proaspăt congelată şi plachetele sangvine-pe care le primiţi prin transfuzii de sânge şi de produse din sânge.
HIV se transmite cu uşurinţă prin ace şi seringi contaminate cu sânge infectat. De aceea, utilizarea în comun a accesoriilor personale pentru un medicament intravenos vă expune unui risc mai mare de HIV, ca şi de boli infecţioase cum ar fi hepatita. Riscul este mai crescut dacă vă injectaţi frecvent droguri ilegale sau dacă vă angajaţi în procedee cu mare risc sexual. Evitarea folosirii drogurilor ilegale injectabile este cea mai bună metodă de a preveni infecţia.
Transmiterea virusului de la pacienţii infectaţi cu HIV la cei care-i îngrijesc prin înţepături accidentale de ac şi prin tăieturi este redusă. Peste 99% dintre înţepăturile de ac sau dintre expunerile la tăieturi nu conduc la infecţie.
1/4-1/3 dintre femeile gravide netratate infectate cu HIV transmit infecţia bebeluşilor lor. La copiii femeilor care primesc tratament pentru infecţia HIV în timpul sarcinii riscul scade cam cu 2/3.
În cazuri rare, virusul se poate transmite prin transplante de organ sau de ţesuturi sau prin echipament stomatologic sau chirurgical nesterilizat.
Diagnosticul virusului HIV
Diagnosticul pentru HIV începe, de obicei, cu un test de sânge pentru verificarea prezenţei anticorpilor virali. Acest test este mai fidel la 3-6 luni după ce o persoană suspectează că ar fi fost expusă la HIV. Un test HIV nu este de acurateţe imediat după expunere, deoarece corpului îi trebuie timp pentru a produce anticorpi. Perioada dintre expunerea la HIV şi un test pozitiv al anticorpilor pentru HIV se numeşte perioadă „de fereastră". În cele mai multe cazuri, este de 6-12 săptămâni.
Testarea anticorpilor pentru HIV poate implica o combinaţie de proceduri. Cea mai mare parte a sângelui este mai întâi testat cu un test de investigare a anticorpilor. Combinarea acestor metode de testare permite identificarea anticorpilor pentru HIV cu o acurateţe de aproape 100%.
Testarea pentru HIV sau SIDA poate fi anonimă sau confidenţială. Testările confidenţiale înseamnă că rezultatele dumneavoastră vor fi înregistrate, dar nimeni nu poate să le dea fără aprobarea dumneavoastră, exceptând cazul în care sunt cerute legal. Testările anonime înseamnă că numele dumneavoastră nu este înregistrat şi numai dumneavoastră puteţi citi rezultatele testului.
Metode de prevenire a virusului HIV
Se urmăreşte crearea unui vaccin pentru HIV şi SIDA. Din nefericire, anumite caracteristici ale HIV fac dificilă acţiunea vaccinului. HIV trăieşte în celule, se multiplică masiv şi face rapid mutaţii-creează cu uşurinţă diferite variante ale lui însuşi. Până acum, cea mai bună metodă de a lupta cu HIV o constituie o educaţie corectă, conştientizarea şi evitarea comportamentelor care pot transmite HIV.
