Meningita
INFECŢIILE SISTEMULUI NERVOS
Infecţiile pot afecta SNC-ul în mai multe feluri. Pot fi rezultatul unei invazii directe a virusului, bacteriei sau ciupercii. O afecţiune banală de tipul unei infecţii otice sau pojarului, poate implică atingerea SNC. Infectarea se poate face şi prin intermediul înţepăturii de ţânţar.
Infecţiile au un grad variat de severitate: de la câteva zile petrecute în pat, la luni de zile de boală, rezultând sechele fizice şi psihice, până la deces.
MENINGITA
Semne şi simptome. Febră, cefalee severă, vomă, confuzie, crize convulsive, letargie progresivă, ameţeală, la sugari, bombarea fontanelei, redoare de ceafă. Semne şi simptome de urgenţă: stupor, comă, convulsii.
Ce este? Meningita este o inflamaţie şi o infecţie a foitelor meningeale şi a lichidului ce înconjoară creierul şi măduva spinării (lichidul cefalorahidian). Ea este cel mai frecvent determinată de infecţii bacteriene sau virale. Dintre cele două, meningita bacteriană este cea mai severă.
Meningita atacă brusc cu febră mare, cefalee severă şi vomă. 70% din cazurile de meningită apăr la copiii sub 5 ani, dar incidenţă bolii este în continuă creştere la persoanele cu vârstă între 15 şi 24 de ani. Vârstnicii au, de asemenea, o incidenţă crescută a meningitei.
Anumite tipuri de meningită sunt contagioase. Puteţi fi expus la meningită când cineva infectat tuşeşte sau strănuta în preajmă dumneavoastră. Bacteriile pot fi împrăştiate prin sărut, prin folosirea aceloraşi tacâmuri, periuţei de dinţi sau ţigării. Aveţi, de asemenea, un risc crescut dacă locuiţi sau lucraţi cu o persoană bolnavă.
Boala începe frecvent ca o afecţiune respiratorie. O infecţie a valvelor cardiace, oaselor sau a altor organe se poate transmite pe calea circulaţiei sangvine până la meninge. De asemenea, infecţia se poate produce prin invazia directă a bacteriilor deja localizate lângă SNC, de exemplu de la o infecţie otica, sinusală, nazală sau dentară.
Bacteria Streptococcus pneumoniae (pneumococ) este cea mai frecventă cauză de meningită în rândul adulţilor şi copiilor. Cel mai adesea, această se produce când bacteria pătrunde în circulaţia sangvină şi migrează până la nivelul creierului şi al măduvei spinării. Puteţi avea, de asemenea, acest tip de bacterie la nivelul plămânilor, unde poate cauza pneumonie. Meningită pneumococică poate urma unei infecţii otice sau unui traumatism cranian. Bacteria numită meningococ poate produce epidemii locale în anumite comunităţi închise, de tipul universităţilor, internatelor sau bazelor militare. Această infecţie determină apariţia unei erupţii purpurice în 50% din cazuri. Alte bacterii ce determină cazuri sporadice de meningită sunt Haemophilus Influenzae tip b şi Stafilococul.
Cauze mai puţin frecvenţe de meningită sunt abcesele epidurale şi procedurile medicale de genul puncţiei lombare. Alcoolismul, diabetul, SIDA şi medicamentele imunosupresive luate în urmă transplantului de organe pot să vă crească vulnerabilitatea pentru meningită.
Alte forme de meningită, mai puţin periculoase, includ meningitele aseptice (virale), meningită cronică şi cea recurenţă. Meningită aseptica este cel mai adesea cauzată de anumiţi viruşi, dar poate fi şi o reacţie la anumite medicamente sau substanţe chimice care nu sunt prezente în mod normal în lichidul cefalorahidian. Semnele şi simptomele acestui tip de meningită sunt similare celor din meningită bacteriană. Virusul HIV, tuberculoza, infecţiile fungice, cancerul sau sifilisul pot determina meningită cronică. Adesea, semnele şi simptomele se dezvoltă în câteva săptămâni.
Meningită recurentă poate fi rezultatul unei comunicări între cavitatea nazală şi spaţiul subarahnoidian. Această comunicare, ce apare de obicei printr-un traumatism cranian, permite pierderea de lichid cefalorahidian prin nas. De asemenea, permite pătrunderea bacteriilor din nas şi sinusuri în spaţiul subarahnoidian.
Recent, virusul Herpes simplex a fost recunoscut că o altă cauză de meningita recidivantă. Virusul, format în organism, poate fi reactivat din când în când, producând meningită.
Diagnostic. Semnele şi simptomele de meningită pot să apăra târziu în cursul infecţiei. Dacă prezentaţi semne şi simptome asemănătoare meningitei, medicul vă va examina capul, urechile şi pielea-în special de-a lungul coloanei vertebrale pentru a găsi semne de infecţie. Vi se pot face radiografii toracice, craniene sau de sinusuri. Pentru a pune în evidenţă un eventual abces, poate fi făcută o tomografie computerizată (CT). Însă, pentru punerea diagnosticului de certitudine va trebui să vi se efectueze analiză lichidului cefalorahidian obţinut printr-o puncţie lombară. Unul dintre principalele semne de laborator în cazul meningitei este creşterea numărului de leucocite în lichidul cefalorahidian. Dintr-o parte de lichid se pot efectua culturi pentru a stabili tipul microorganismului prezent.
Cât de gravă este meningita? Meningita bacteriană acută este o urgenţă medicală. Cu cât trece mai mult timp până la instituirea tratamentului cu atât este mai mare riscul de sechele neurologice cronice de tipul pierderii auzului, leziuni corticale, tulburări de memorie sau chiar moarte. Meningită este în special periculoasă la sugari şi vârstnici. în cazul sugarilor, semnele cheie pentru punerea diagnosticului sunt bombarea fontanelei şi redoarea de ceafă (gât înţepenit).
Meningita meningococică poate fi rapid fatală dacă nu este tratată prompt cu antibiotice corespunzătoare. Meningita virală este de obicei blândă şi deseori se vindecă spontan în 1-2 săptămâni.
Tratament. În cazul meningitei bacteriene acute se instituie de urgenţă tratamentul antibiotic. Alegerea antibioticului depinde de tipul bacteriei ce a cauzat infecţia. în alte cazuri, la tratamentul antibiotic se asociază tratamentul edemului, al şocului, convulsiilor sau deshidratării. Uneori, este necesară drenarea sinusului sau mastoidei infectate. Dacă s-a acumulat lichid între foitele meningeale, acesta trebuie drenat sau eliminat chirurgical.
Prevenire. Astăzi, mulţi copii sunt vaccinaţi în mod obişnuit contra pneumo-cocului (vaccin antipneumococic conjugat) şi Haemophilus influenzae tip b (vaccinul Hib), începând cu vârstă de 2 luni. Când copilul dumneavoastră nu a fost vaccinat împotriva acestor boli, consultaţi medicul. Este, de asemenea, disponibil un vaccin ce conferă imunitate împotrivă a 4 sau 5 tulpini bacteriene răspunzătoare de meningită meningococică. Vaccinul este, de asemenea, recomandat celor ce călătoresc în ţări în care meningită este larg răspândită, în acest caz, este important să fiţi vaccinat cu o săptămâna înainte de plecarea în călătorie. Dacă aţi fost expus la meningită, vorbiţi cu medicul dumneavoastră despre medicaţia care vă poate proteja de boală.