Prolapsul genital – diagnostic şi tratament
Naşterea repetată pe cale naturală, perioada menopauzei, moştenirea genetică, toate acestea reprezintă factori de risc care ne predispun la apariţia prolapsului genital. Prolapsul genital apare în momentul în care organele pelviene – uterul, vezica, rectul, alunecă din poziţia anatomică normală şi fie pătrund în vagin, fie apasă pe peretele vaginului.
Organele pelviene sunt în mod normal susţinute de ligamente şi muşchi. Slăbirea sau afectarea acestor structuri de susţinere permite organelor pelviene să alunece. În cazul în care o femeie experimentează simptome asociate prolapsului genital, aceasta trebuie să consulte imediat un medic specialist.
Diagnosticul prolapsului genital presupune mai multe etape. În primul rând, doctorul va analiza istoricul medical al pacientei şi va realiza o examinare vaginală şi chiar rectală, dacă femeia este suspectă de rectocel sau enterocel. În timpul consultului, pacienta poate fi rugată să tuşească astfel încât să se exercite presiune la nivelul abdomenului, pentru ca producerea prolapsului să fie stimulată. Pentru un rezultat mai bun, pacienta poate fi examinată stând în picioare. În cazul în care prolapsului îi este asociată o incontinenţă urinară, femeia va fi suspusă unor teste suplimentare.
Tratamentul prolapsului genital
Există o gamă largă de opţiuni terapeutice în ceea ce priveşte prolapsul genital. Tratamentul este ales în funcţie de tipul de prolaps, severitatea bolii, vârsta pacientei şi planurile viitoare legate de conceperea unui copil.
Tratamentele prolapsului pot fi împărţite în trei tipuri: tratamente conservatoare, tratamente mecanice şi tratamente chirurgicale.
Tratamentele conservatoare şi cele mecanice sunt recomandate, în principal, persoanelor care suferă de o formă uşoară de prolaps genital şi femeilor care îşi mai doresc să aibă copii.
1. Tratamentul conservator al prolapsului genital
• Monificări ale stilului de viaţă – măsuri simple precum pierderea în greutate, evitarea ridicării unor lucruri grele şi tratarea unor afecţiuni precum tusea cronică sau constipaţia, pot ameliora simptomele prolapsului genital, prin eliminarea factorilor care aplică tensiune asupra peretelui pelvian.
• Exerciţii pentru zona pelviană – aceste exerciţii sunt destinate întăririi muşchilor pelvieni prin încordarea şi detensionarea lor la intervale regulate. Exerciţiile pot fi realizate din poziţia stând în şezut sau culcat pe spate. Exerciţiile trebuie realizate treptat, sub îndrumarea fizioterapeutului, pentru început.
2. Tratamentul mecanic al prolapsului genital
Tratamentul mecanic al prolapsului genital presupune inserarea unui mecanism în zona superioară a vaginului pentru susţinerea structurii pelviene. Majoritatea dispozitivelor sunt realizate din silicon şi au dimensiuni şi forme diferite. Astfel de dispozitive trebuie inserate de un medic specialist şi trebuie menţinute pentru aproximativ 3-4 luni, pentru ca apoi să fie schimbate. Aceste mecanisme oferă o soluţie temporară femeilor care suferă de prolaps, dar care sunt însărcinate, care tocmai au născut sau care se pregătesc pentru diferite operaţii.
3. Tratamentul chirurgical al prolapsului genital
În cazul în care măsurile non-chirurgicale nu sunt eficiente, este recomandat să se apeleze la tratamentul chirurgical al prolapsului. Scopul chirurgiei este de a repara şi reconstrui structura de susţinere pelviană astfel încât organele pelviene să fie repuse în poziţia iniţială. Există mai multe tipuri de proceduri chirurgicale pentru tratarea prolapsului genital. Procedura cea mai indicată va fi aleasă în funcţie de tipul de organ care a coborât, de vârsta femeii şi de existenţa unor operaţii similare anterioare. Femeile sunt sfătuite să opteze pentru intervenţia chirurgicală abia după ce nu mai doresc să aibă copii, deoarece alte sarcini apărute după operaţie pot duce la reapariţia prolapsului.
“Repararea” vaginală implică repararea ţesuturilor care susţin peretele vaginal. Există mai multe tipuri de “reparare” vaginală, în funcţie de localizarea slăbiciunii – în centrul peretelui vaginal sau în zonele laterale. O astfel de procedură este adesea realizată pe cale vaginală, însă poate fi realizată şi laparoscopic. Tehnica laparoscopică presupune realizarea a trei mici incizii în zona abdominală cu ajutorul unui laparoscop.
O altă metodă de tratare a prolapsului vaginal presupune ataşarea unei meşe sintetice în zona vaginului şi ancorarea acesteia de sacrum. Este o intervenţie realizată abdominal sau laparoscopic.
Histerectomia presupune îndepărtarea uterului pentru tratarea prolapsului uterin. Histerectomia este cel mai adesea realizată prin vagin, deşi în cazul unui uter mare este indicată o abordare abdominală.
Ca orice altă procedură chirurgicală, tratamentul chirurgical al prolapsului genital presupune mai multe riscuri legate de anestezie, sângerarea sau infectarea zonei operate. Alte posibile efecte secundare ale intervenţiilor chirurgicale pot include afectarea organelor din jur, apariţia unor probleme urinare – retenţie de urină, incontinenţă urinară de stres, infecţii urinare, durere în timpul actului sexual, formarea unor cheaguri de sânge.
Durata spitalizării variază în funcţie de tipul de procedură ales: 3-6 zile spitalizare în cazul unei intervenţii realizate abdominal sau vaginal, 2-3 zile spitalizare pentru intervenţii realizate laparoscopic.
Prevenirea prolapsului genital
Deşi femeile nu au niciun control asupra unora dintre factorii care duc la apariţia prolapsului – un travaliu îndelungat sau naşterea unui copil de dimensiuni mari - există un număr de paşi ce pot fi luaţi pentru reducerea riscului.
• Realizarea de exerciţii fizice care antrenează muşchii pelvieni, în special în timpul sarcinii, după naştere şi în perioada menopauzei;
• Tratarea constipaţiei şi a tusei cronice;
• Menţinerea unei greutăţi constante;
• Evitarea ridicării unor obiecte grele.