Prolapsul genital – tipuri şi cauze
Perioada sarcinii, naşterea, menopauza, moştenirea genetică, operaţiile suferite de-a lungul vieţii, toate acestea îşi pun amprenta asupra stării noastre de sănătate şi ne predispun la diverse afecţiuni. Prolapsul genital este una dintre afecţiunile “ruşinoase”, intime, cu care multe dintre femei se confruntă, indiferent de vârstă.
Extrem de important este ca pacienta să treacă peste jena iniţială de a merge la medic, pentru ca afecţiunea să poată fi depistată, diagnosticată şi tratată încă din primele stadii.
Prolapsul genital apare în momentul în care organele pelviene – uterul, vezica sau rectul, alunecă din poziţia anatomică normală şi fie pătrund în vagin, fie apasă pe peretele vaginului. Organele pelviene sunt în mod normal susţinute de ligamente şi muşchi. Slăbirea sau afectarea acestor structuri de susţinere permite organelor pelviene să alunece.
Prolapsul genital este cel mai adesea întâlnit la femeile aflate la menopauză, care au avut unul sau mai mulţi copii. Cu toate acestea, prolapsul genital poate apărea şi la femeile tinere, dar şi la cele care nu au avut copii. Se estimează că aproximativ jumătate dintre femeile care au născut mai mulţi copii prezintă un risc mai mare de a suferi de prolaps genital, deşi numai 10-20 la sută acuză simptome.
Tipuri de prolaps genital
Prolapsul genital este de mai multe tipuri. Prolapsul unui organ pelvic poate apărea în mod independent sau împreună cu prolapsul altor organe pelvice. În funcţie de severitate, se poate vorbi despre prolaps de gradul 1, de gradul 2 sau de gradul 3.
• Prolapsul uterin implică coborârea uterului şi a cervixului pe canalul vaginal ca urmare a slăbirii structurii de susţinere pelviană;
• Cistocelul apare atunci când ţesutul care susţine peretele dintre vezică şi vagin se slăbeşte. Astfel, acesta permite ca o porţiune din vezică să coboare şi să preseze peretele vaginal;
• Uretrocelul implică coborârea uretrei – tubul care duce de la vezică către exteriorul corpului şi presarea peretelui vaginal. Uretrocelul apare foarte rar singur, el fiind adesea însoţit de cistocel. Termenul de cistouretrocel este folosit pentru a face referire la prolapsul vezicii şi a uretrei;
• Rectocelul apare atunci când ţesutul care susţine peretele dintre vagin şi rect slăbeşte, permiţând rectului să coboare şi să preseze pe peretele vaginal;
• Enterocelul este similar rectocelului, însă implică coborârea unei alte zone, cea dintre uter şi rect;
• Prolapsul vaginal presupune coborârea vaginului la femeile care au suferit o histerectomie.
Simptomele prolapsului diferă în funcţie de organele implicate şi de severitatea afecţiunii. De exemplu, o femeie cu un prolaps minor poate să nu resimtă simptome specifice. Simptomele existente în acest caz presupun: senzaţia de disconfort ca urmare a tusei sau a strănutului, disconfort în zona pelvisului, probleme urinare – schimbarea poziţiei vezicii ca urmare a prolapsului poate conduce la incontinenţă de stres, urinare frecventă şi infecţii urinare, durere de spate, probleme intestinale – rectocelul poate duce la constipaţie sau la dificultate în momentul defecării.
Prolapsul vaginal provoacă şi probleme de natură sexuală, deoarece prolapsul organelor pelviene poate limita adâncimea penetrării sau poate face ca penetrarea să fie dureroasă şi dificilă. Pierderea tonusului pelvian poate duce la scăderea senzaţiiilor şi chiar la pierderi de urină în timpul actului sexual.
Cauzele apariţiei prolapsului genital
Prolapsul genital poate apărea ca urmare a unei multitudini de factori:
• Sarcina şi naşterea – principalul factor care duce la apariţia prolapsului este naşterea unui copil. În timpul sarcinii, schimbările hormonale, surplusul de kilograme şi presiunea exercitată de bebeluş contribuie la slăbirea peretelui pelvian. În plus, o naştere realizată pe cale vaginală poate întinde sau chiar rupe structura de susţinere pelviană. Afecţiunile peretelui pelvian apar în principal în partea a doua a travaliului, în cazul folosirii instrumentelor pentru scoaterea copilului – forcepsul, sau la naşterea copiilor de dimensiuni mari. De multe ori problemele cauzate de naşterea naturală nu sunt sesizate imediat, simptomele fiind prezente mult mai târziu, mai ales în momentul instalării menopauzei.
• Menopauza/ îmbătrânirea – hormonul feminin cunoscut sub numele de estrogen joacă un rol foarte important în menţinerea fermităţii peretelui pelvin. La menopauză, nivelul de estrogen scade şi ca rezultat peretele pelvin slăbeşte. Lipsa estrogenului în această perioadă exacerbează adesea leziunile existente ca urmare a unei sarcini. De asemenea, structura de susţinere pelviană se relaxează ca urmare a trecerii anilor.
• Presiune în zona abdomenului – factori precum obezitatea, tusea cronică asociată fumatului, bronşitei sau astmului, ridicarea de obiecte grele. Dacă presiunea persistă o perioadă îndelungată de timp peretele pelvian este slăbit favorizând astfel apariţia prolapsului genital.
• Cauze genetice – unele femei se nasc cu o slăbiciune a muşchilor pelvieni, fiind astfel expuse unui risc mult mai mare de a suferi un prolaps genital. Slăbiciunea congenitală explică astfel de ce unele femei tinere sau femei care nu au născut niciodată suferă de prolaps.
• Chirurgie pelviană – femeile care au suferit în prealabil o intervenţie chirurgicală de eliminare a prolapsului organelor pelviene prezintă un risc mult mai mare de a suferi alte căderi ale organelor pelviene.