Ruptura de perineu
Ruptura de perineu este denumirea generică ce indică slăbirea aparatului musculo-aponevrotic al perineului, reducerea tonusului ţesuturilor perineale, aceasta numărându-se printre cauzele primordiale ale incontinenţei urinare la femei şi a disconfortului sexual. Acest tip de afecţiune poate fi tratat extrem de facil dacă se iau măsuri de la primele simptome.
Semne şi simptome ale rupturii de perineu
În tabloul simptomatic al rupturii de perineu intră incontinenţa urinară (pierderea involuntară a urinei) produsă de lărgirea canalului vaginal şi senzaţiile de disconfort sexual care pot duce până la frigiditate.
Ce este ruptura de perineu
Ruptura de perineu este o afecţiune a perineului, a zonei care are ca rol menţinerea organelor interne în cavitatea abdomenului. Aceasta constă într-o fisură spontană a ţesuturilor perineale situate între comisura posterioară vulvei şi anus, ca urmare a slăbirii aparatului musculo-aponevrotic al perineului.
Această afecţiune apare cu o frecvenţă crescută la femeile care nasc pe cale naturală, fiind favorizată de presiunea pusă asupra organelor în timpul naşterii, dar poate apărea şi la femeia care nu a născut pe cale vaginală sau la femeile aflate la o vârstă mai înaintată, aflate la menopauză.
Dignosticul rupturii de perineu
Ruptura de perineu poate fi depistată de pacientă de la primele semne, atunci când constată pierderi spontane de urină (incontinenţă urinară). Aceasta poate fi diagnosticată de medicul ginecolog după o simplă examinare clinică şi după efectuarea unor teste specifice urodinamice.
Este imperios necesar ca pacienta care acuză simptomele acestei afecţiuni să se prezinte cât mai repede la medicul ginecolog. Fiind depistată în primele ei stadii, aceasta poate fi tratată prin nişte simple exerciţii fizice Kegel, evitându-se astfel intervenţiile chirurgicale sau eventualele complicaţii.
Tratamentul rupturii de perineu
Tratamentul rupturii de perineu se realizează prin intermediul mai multor metode: pe cale chirurgicală, medicamentoasă, asociată sau prin exerciţii fizice specifice. Forma de tratament cea mai adecvată poate fi stabilită numai de medicul ginecolog în funcţie de gravitatea afecţiunii.
Exerciţii Kegel
Dacă afecţiunea este depistată în stadiul incipient, aceasta poate fi remediată prin exerciţii de tip Kegel, fără a fi necesare alte forme de intervenţie. Exerciţiile Kegel au rolul de tonifiere a musculaturii perineale şi, uneori, chiar de stopare a incontinenţei urinare. Acestea trebuie efectuate cât mai des, pe parcursul unei zile pe o perioadă de două-trei luni, avantajul exerciţiilor de tip Kegel fiind acela că pot fi realizate oricând, acasă sau la birou. Punctul slab al acestei forme de tratament este că rezultatele sunt vizibile după o perioadă mai lungă de practică, însă dispariţia neplăcerilor poate fi doar temporară şi parţială.
Intervenţia chirurgicală
Tratamentul cel mai frecvent în cazul rupturii de perineu este intervenţia chirugicală, medicii chirurgi recurgând la aceasta metodă în funcţie de stadiul afecţiunii. Chirurgia perineală se poate realiza pe cale vaginală, abdominală sau combinată. O intervenţie chirugicală de acest gen se efectuează sub anestezie generală şi durează între o jumătate de ora şi o oră. Durata intervenţiei se poate prelungi în cazurile mai grave, atunci când este necesară repoziţionarea organelor pelvice (uretră, vezică, uter). Durata spitalizării poate fi de o singură zi, sau până la trei zile. Este recomandat ca în perioada de recuperare (1-2 săptămâni) pacienta să nu depună niciun efort fizic.
Chirurgia perineală are, totodată, şi un rol estetic, de îngustare a lumenului vaginal, ceea ce conferă pacientelor şi partenerilor acestora un confort sexual mult îmbunătăţit.
Tratamenul medicamentos
Printre formele de tratament ale rupturii de perineu se înscrie şi cel medicamentos, însă acesta este recomandat ca forma unică de tratament doar anumitor cazuri selectate, fiind folosit, de obicei, în combinaţie cu intervenţia chirurgicală sau ca suport recuperator în urma acesteia.
Complicaţiile rupturii de perineu
În cazul în care ruptura de perineu nu este tratată în primele ei stadii, aceasta poate căpăta forme extrem de grave. Începând de la posibilitatea ca scurgerile de urină involuntare să se producă în urma celor mai mici eforturi, până la apariţia prolapsului genital. În alte cazuri, vezica şi uretra pot cădea în interiorul vaginului, provocând complicaţii precum cistocelul şi uretrocelul, căpătând forme extrem de grave, ca prolapsul genital, în momentul în care vezica şi uretra ies în afara vaginului.
Prevenirea rupturii de perineu
Ruptura de perineu este favorizată sau chiar provocată de naşterile multiple, realizate pe cale naturală, astfel că una din formele de prevenţie ale acesteia este efectuarea epiziotomiei.
Epiziotomia constă în secţionarea mucoasei vaginale şi a muşchilor superficiali ai perineului . Aceasta are rolul de lărgire a orificiului vulvei pentru a uşura procesul de naştere. Acest tip de intervenţie se desfăşoară sub anestezie locală sau peridurală, iar incizia poate fi laterală sau mediană (în direcţia anusului).
Intervenţia este sigură, iar cicatrizarea completă are loc la aproximativ trei săptămâni după naştere, timp în care sunt interzise raporturile sexuale.
Puteţi obţine mai multe informaţii referitoare la ruptura de perineu accesând următoarele materiale: Ruptura de perineu - Sfatul medicului de familie (Dr. Rodica Tănăsescu), Ruptura de perineu - Sfatul medicului Ginecolog (Prof. dr. Gabriel Bănceanu), Ruptura de perineu, Implicaţiile urologice ale rupturii de perineu, Epiziotomia previne apariţia rupturii de perineu.