Surditatea la copii
Alterarea funcţiei auditive la copii produce tulburări în orientarea acestuia în mediul înconjurător, dar mai ales dificultăţi în a participa la activităţile specifice vârstei sale. Hipoacuzia la copii nu este o boală, ci mai degrabă un simptom care poate avea cauze multiple.
Surditatea sau hipoacuzia copilului constituie o preocupare aparte a medicinii deoarece, spre deosebire de adult, pierderea de auz suferită la o vârstă fragedă influenţează profund şi grav formarea intelectuală şi psihologică a copilului. Copilul surd trăieşte cu un sentiment de frică şi de izolare.
Semnele şi simptomele surdităţii la copii
Surditatea (hipoacuzia) copilului se manifestă în principal prin semne generale care trebuie cunoscute atât de către familie, cât şi de către alte persoane, care se ocupă de îngrijirea şi educarea copiilor. Acestea sunt reprezentate prin tulburări de limbaj, tulburări de dezvoltare intelectuală şi tulburări psihoafective. Un copil care este surd, nu poate acumula bagajul de cuvinte necesar vorbirii şi nu-şi formează automatismele nervoase necesare limbajului. Defecţiunea de vorbire este cu atât mai severă cu cât surditatea copilului se instalează mai devreme. Surdităţile congenitale şi cele apărute după naştere, până la vârsta de 2-3 ani, care este vârsta de însuşire a limbajului, produc surdomutitate. În lipsa audiţiei, care este suportul unei anumite forme de gândire, copiii surzi nu-şi pot forma şi dezvolta gândirea conceptuală, lipsindu-le reprezentarea acustică a cuvintelor vorbite. Copilul surd are un sentiment de izolare, evenimentele la care asistă i se par incoerente, de neînţeles pentru el, anturajul i se pare ostil şi străin. Copiii cu hipoacuzie uşoară pot fi descoperiţi la şcoală prin greşelile pe care le fac la scrisul după dictare. Testarea auzului cu aparatura specială din spitale permite stabilirea tipului de surditate. Surditatea copilului poate fi genetică sau negenetică, se poate manifesta de la naştere, fiind vorba în acest caz de surzitate congenitală, sau se poate manifesta tardiv, după un anumit interval de timp.
Cauzele apariţiei surdităţii la copii
Hipoacuzia la copii poate fi determinată de cauze genetice. Cel mai frecvent, însă, se întâmplă ca surditatea copiilor să fie provocată de factori nongenetici. Cele mai comune cauze nongenetice, care pot produce surditatea la copil sunt prematuritatea, traumatismul obstetrical, rubeola maternă, sifilisul congenital, hipotiroidia şi boli infectocontagioase precum tusea convulsivă, rujeola, varicela sau meningoencefalita.
Diagnosticarea surdităţii la copii
Testarea auzului cu aparatura specială din spitale permite stabilirea tipului de surditate, gravitatea acesteia şi orientarea asupra tratamentului. Examenul auditiv la sugari şi la copiii mici este foarte dificil din cauza posibilităţii reduse de cooperare cât şi din cauza stării de frică indusă de manevrele şi aparatele de testare.
Tratamentul surdităţii la copii
Tratamentul surdităţii la copii este, în primul rând, profilactic, prin combaterea cauzelor posibile. O latură importantă a terapiei este reprezentată de reeducarea în centre speciale, mai ales în sensul câştigării sau menţinerii limbajului, rezultatele depinzând de o bună colaborare între logoped şi ortofonist. Unele cazuri pot beneficia de tratament medicamentos sau chirurgical, iar în alte situaţii protezarea auditivă sau implantul cohlear pot compensa funcţia auditivă în raport cu indicaţia otologului. Rezultate bune se obţin atunci când părinţii se prezintă la medic cu cel mic după primele semne care pot sugera o scădere a auzului. Cu cât vin mai târziu, cu atât tratamentul este mai îndelungat, mai costisitor şi cu rezultate funcţionale mai slabe.