Tratamentul bolii Crohn
Boala Crohn este o afecţiune care se manifestă prin inflamarea tractului digestiv, cunoscut şi sub numele de tract gastrointestinal. Boala Crohn poate afecta orice zonă a tractului gastrointestinal de la zona bucală până la cea a anusului, însă este mai frecvent întâlnită în partea inferioară a intestinului subţire, zonă numită ileum.
Simptomele bolii Crohn includ durere abdominală, în special în zona inferioară a abdomenului, şi diareea. În unele cazuri, poate apărea şi sângerare în zona rectală, pierderea în greutate, artrită, probleme ale epidermei şi febră. Sângerarea poate fi persistentă şi în cantităţi mari, ducând chiar la anemie. Copiii cu boala Crohn pot suferi de o dezvoltare întârziată sau chiar de o oprire a creşterii.
Tratamentul bolii Crohn poate include medicamente anti-inflamatoare. Majoritatea persoanelor sunt tratate, pentru început, cu un medicament pe bază de mesalamină, o substanţă care ajută la controlul inflamaţiilor. Posibilele efecte secundare ale medicamentelor care conţin mesalamină sunt stările de ameţeală şi de vomă, arsuri în zona inimii, diaree şi dureri de cap. Totodată, sulfasalazinele sunt printre cele mai folosite medicamente în această situaţie.
Tratamentul bolii Crohn presupune şi administrarea de cortizon şi steroizi. Aceşti corticosteroizi sunt foarte eficienţi în tratarea bolii Crohn. Prednisonul este unul dintre medicamentele din gama corticosteroizilor prescris în tratarea bolii Crohn. Doza de medicament prescrisă scade o dată cu ameliorarea simptomelor. Aceste medicamente pot duce la efecte secundare serioase, inclusiv la apariţia unor infecţii.
Tratamentul bolii Crohn se bazează şi pe imunospuresivele. Cele mai prescrise medicamente sunt cele pe bază de mercaptopurine. Imunosupresivele acţionează prin blocarea reacţiei imune care contribuie la apariţia inflamaţiei. Aceste medicamente au ca efect secundar stările de ameţeală şi de vomă, diareea şi scăderea rezistenţei la infecţii. Atunci când pacienţii sunt trataţi cu o combinaţie de corticosteroizi şi imunosupresive, doza de corticosteroizi trebuie redusă treptat.
Antibioticele sunt o altă modalitate de tratare a bolii Crohn. Antibioticele sunt folosite pentru a trata creşterea bacteriană excesivă în intestinul subţire. Pentru această problemă medicii pot prescrie ampicilină, tetraciclină, metronidazol, sau cefalosporin.
Tratarea bolii Crohn se poate face şi prin folosirea de anti-diareice şi înlocuitoare de fluide. Diarea şi crampele abdominale sunt întâlnite adesea în boala Crohn.
Suplimentele nutritive pot fi recomandate de medici în special în cazul copiilor a căror creştere a fost încetinită. În acest scop, sunt folosite băuturi cu un conţinut caloric mare dar şi hrănirea intravenoasă. Această procedură poate fi folosită în cazul pacienţilor care au nevoie de o alimentaţie suplimentară sau ale căror intestine nu pot absorbi suficienţi nutrienţi. În cazul în care bolnavii prezintă diaree şi crampe, trebuie evitate alimente precum cerealele, condimentele, alcoolul şi lactatele.
Tratamentul bolii Crohn include şi chirurgia. Intervenţia chirurgicală este necesară atunci când medicamentele nu mai pot ameliora simptomele bolii. Se apelează la operaţii fie pentru a ameliora simptomele, fie pentru a corecta anumite complicaţii: perforaţii, sângerare intestinală, abcese. Ca metodă de ameliorare a bolii Crohn este folosită şi operaţia de îndepărtare a unei părţi a intestinului, însă această metodă nu garantează vindecarea persoanei bolnave. În unele cazuri, bolnavii de Crohn necesită îndepărtarea întregului colon, printr-o operaţie numită colectomie.

