Tratamentul hepatitei
Hepatita este o inflamaţie a ficatului, care poate fi cauzată de virusuri, medicaţie sau de agenţi toxici. Hepatita este de două tipuri: hepatită virală şi non-virală. Hepatita virală poate fi acută – afecţiune care se manifestă rapid, cu simptome severe, pe o perioadă scurtă de timp sau cronică – afecţiune care se manifestă încet, pe o perioadă mai mare de timp, cu simptome de o intensitate scăzută.
În prezent există cinci tipuri de hepatită virală: hepatita A, hepatita B, hepatica C, hepatita D şi hepatita E.
Tipuri de hepatită virală
Hepatita A, numită şi hepatită infecţioasă este întâlnită mai frecvent la copiii din ţările aflate în curs de dezvoltare. Hepatita A este răspândită de un virus provenit din fecalele unei persoane infectate, care a contaminat direct sau indirect mâncarea, crustaceele negătite, apa de consum sau ustensilele de gătit. Perioada de incubaţie este de două până la şase săptămâni după infectare. Hepatita A este considerată o afecţiune acută.
Hepatita B, numită şi hepatită serică, este cea mai gravă formă de hepatită. Afecţiunea este cauzată de infectarea cu virusul hepatic B şi este răspândit prin contact sexual, transfuzii de sânge sau expunerea la sângele unei persoane infectate, prin tăieturi, răni deschise, folosirea aceluiaşi ac sau lamă de bărbierit. În plus, hepatita B poate fi transmisă de la mamă la făt în momentul naşterii. Perioada de incubaţie este cuprinsă între 4 şi 25 de săptămâni. 90 la sută dintre cazurile de hepatită B sunt considerate acute, în timp ce restul de 10 la sută sunt considerate cronice şi pot duce treptat la ciroză (afecţiune a ficatului cauzată de o boală cronică a celulelor acestuia), cedare a ficatului sau la cancer de ficat. O persoană este predispusă la hepatită B dacă este activă sexual, are contacte sexuale neprotejate, are mai mulţi parteneri sexuali, are o boală cu transmitere sexuală sau împarte acelaşi ac pentru injectarea de droguri.
Hepatita C este transmisă prin contact direct cu sângele infectat – prin transfuzii de sânge sau folosirea în comun a acelor. Perioada de incubaţie este cuprinsă între cinci şi zece săptămâni. 25 la sută dintre cazurile de hepatită C sunt considerate acute, în timp ce restul de 75 la sută sunt cazuri cronice de hepatita C, cazuri ce pot duce la ciroză.
Hepatita D, cunoscută şi ca hepatita delta, este întâlnită, în principal, în rândul consumatorilor de droguri pe cale intravenoasă, purtători ai virusului hepatitei B. Hepatita D poate cauza atât afecţiune acută cât şi cronică.
Hepatita E se aseamănă cu hepatita A însă este provocată de un virus diferit de cel al hepatitei C. Hepatita E este o afecţiune cronică, întâlnită în principal în zona Oceanului Indian.
Tipuri ale hepatitei non-virale
Hepatita non-virală este de patru tipuri tipuri: hepatita alcoolică, hepatita toxică, hepatita autoimună şi hepatita granulomatoasă.
Majoritatea bolnavilor îşi revin de pe urma hepatitei A, E şi a celor nonvirale, însă hepatita B, C şi D poate rezista în organism, producând infecţii cronice care rezistă de-a lungul vieţii.
Simptomele hepatitei diferă în funcţie de evoluţia bolii. Hepatita produce o fază acută iniţială, în care sunt prezente foarte puţine simptome care se aseamănă cu simptomele gripei: febră uşoară, durere musculară şi articulară, ameţeală, stare de vomă, pierderea apetitului, o uşoară durere abdominală şi diaree. Pe măsură ce boala se agravează, simptomelor deja amintite li se pot adăuga îngălbenirea pielii, a zonei albe a ochilor, o culoare închisă a urinei, scaune albicioase, mâncărime, urticarie, dureri de cap, stare de ameţeală, somnolenţă sau probleme ale circulaţiei sangvine.
Tratamentul hepatitei
Tratamentul hepatitei nu poate începe înainte ca diagnosticul să fie corect pus. Medicul studiază istoricul medical al pacientului, medicamentele pe care le ia, cantitatea de alcool pe care o consumă, activitatea sexuală şi existenţa unor operaţii recente. Acest control este precedat de o palpare a ficatului pentru a se constata dacă acesta este mărit. Dacă pielea capătă o culoare gălbuie iar pacientul resimte şi alte simptome ale hepatitei, medicul va realiza o serie de teste de laborator precum testul de sânge şi cel al ficatului. Dacă este necesar, medicul poate dispune şi realizarea unei biopsii a ficatului, care constă în extragerea unei porţiuni mici pentru a fi examinată la microscop.
Tratamentul hepatitei A nu este unul specific. Medicul recomandă eliminarea alcoolului şi a medicamentelor în timpul etapei de recuperare. Majoritatea cazurilor de hepatita A se rezolvă de la sine.
Tratamentul pentru hepatita B constă în odihnă, combinată cu o dietă bogată în carbohidraţi, pentru a repara daunele produse celulelor organului şi pentru a se proteja ficatul. Dacă hepatita B persistă, medicul poate recomanda un agent antiviral, numit interferon. Unicul tratament pentru hepatita C, şi singurul cu o eficacitate demonstrată, este interferonul alfa – 2b. În prezent, nu există tratamente eficiente pentru hepatita D şi E.
Tratamentul hepatitei nonvirale constă în eliminarea de către medic a substanţelor dăunătoare prin inducerea stării de vomă sau prin hiperventilaţie. În funcţie de situaţie, pacientul care suferă de hepatită indusă medicamentos poate fi tratat cu corticosteroizi.
Metode de prevenţie a apariţiei hepatitei
Pentru a preveni hepatita A este important să ne spălăm pe mâini foarte des şi să mâncăm numai alimente proaspăt gătite. De asemenea, trebuie să bem numai apă îmbuteliată sau fiartă şi să nu mâncăm fructe sau legume nespălate sau necurăţate de coajă.
Prevenţia hepatitei B presupune anunţarea partenerului sexual în cazul în care sunteţi purtător al virusului hepatitei B, practicarea sexului protejat şi folosirea propriilor ace, lame de ras sau trusă de manichiură.
Prevenţia hepatitei C se face, în cazul în care sunteţi purtător, prin acoperirea rănilor deschise, folosirea propriilor obiecte de igienă şi prin practicarea sexului protejat.