Tratamentul herpesului genital
Herpesul genital este o boală transmisă pe cale sexuală prin contact sexual vaginal, anal sau oral. Afecţiunea este cauzată de un virus care, din momentul în care este contactat, rămâne mereu în organism. La unele persoane herpesul genital este oscilant, simptomele apărând şi dispărând în funcţie de tratament.
Oricine are contact sexual cu o persoană infectată, poate suferi apoi de herpes genital. Cu toate acestea, se pare că femeile sunt mai predispuse la herpes genital decât bărbaţii. Unele persoane experimentează simptome de intensitate scăzută a herpesului genital, în timp ce alte persoane nu prezintă niciun fel de simptom, neştiind astfel că sunt infectate. Cu toate acestea, pentru majoritatea persoanelor, simptomele herpesului genital sunt extrem de dureroase.
Simptomele herpesului genital
Simptomele herpesului genital includ apariţia de răni în jurul vaginului, al penisului sau al anusului. Uneori, rănile provocate de herpesul genital apar în zona scrotului, a feselor sau a coapselor. Aceste leziuni apar, de regulă, la patru-şapte zile din momentul infectării. Simptomele se manifestă prin iritaţii sau umflături roşii ale pielii. Aceste umflături se transformă treptat în băşici care se sparg provocând dureri severe. Prima manifestare a herpesului genital durează în medie între 10 şi 20 de zile, până ce vindecarea este completă. Simptomele primei izbucniri a herpesului genital constau în febră, scurgeri vaginale sau la nivelul penisului, dificultăţi la urinare, dureri de cap şi dureri musculare.
Herpesul genital recurent
În cazul herpesului genital recurent simptomele sunt aceleaşi ca cele prezente la prima manifestaţie a herpesului, fără a avea însă aceeaşi intensitate. Unele persoane pot să nu experimenteze simptome specifice herpesului genital, dar să continue să transmită virusul. Revenirea herpesului genital este de durată mai mică decât prima manifestare, timpul de vindecare fiind între şapte şi zece zile. În unele cazuri, înainte de apariţia herpesului genital există anumite simptome de avertizare. Cel mai adesea, persoanele simt furnicături în zona în care vor apărea băşicile. Băşicile apar în anumite etape: mai întâi apare zone mici, roşii, hipersensibile şi dureroase care provoacă mâncărimi. În continuare, aceste zone încep să se umfle, pentru ca apoi să se producă băşici pline de lichid. După ce aceste băşici se sparg, apar răni foarte dureroase care treptat sunt acoperite de o crustă. Când crusta cade, este semn că rănile sunt vindecate. În cazul herpesului genital recurent, băşicile apar mereu pe aceeaşi parte a corpului.
Tratamentul herpesului genital
Tratamentul herpesului genital poate fi realizat prin administrarea a trei antivirale care au ca element de bază famciclovir, acyclovir şi valacyclovir. Cu ajutorul acestor tratamente, simptomele herpesului genital scad în intensitate şi se manifestă pe o perioadă mai scurtă de timp.
Tratamentul medicamentos al herpesului genital poate fi administrat în două feluri: în momentul în care herpesul genital reapare – este vorba despre un tratament episodic, şi sub formă de tratament zilnic –tratament supresiv. Centrul de Control şi Prevenţie Bolilor din SUA recomandă să se administreze doze constante, zilnice, în cazul persoanelor care au peste şase reveniri ale bolii pe an.
Cum putem ameliora manifestarea herpesului genital
Pentru ameliorarea senzaţiei dureroase cauzate de apariţia băşicilor, în cadrul unei reveniri a herpesului genital se pot lua mai multe măsuri de diminuare a senzaţiei de disconfort:
• Zona afectată trebuie să fie curată şi uscată;
• Purtarea unor haine mai largi pe corp este indicată;
• Pentru a evita durerea cauzată de băşicile pline cu lichid, puteţi încerca să vă uscaţi după duş cu ajutorul unui uscător de păr dat la o putere scăzută, în locul unui prosop care vă poate răni zona deja iritată;
• Calmaţi zona afectată cu ajutorul unui prosop rece;
• Încercaţi să faceţi băi călduţe pentru a diminua senzaţia de disconfort şi de durere;
• Nu rupeţi cojiţele formate după spargerea băşicilor;
• Dacă aţi atins zona afectată de herpesul genital este important să vă spălaţi imediat pe mâini. Nu trebuie să puneţi mâna în zona ochilor sau a gurii;
• În timpul unei reveniri a herpesului genital, femeile nu trebuie să folosească spray-uri sau deodorante pentru igiena intimă;
• Nu ungeţi rănile cu uleiuri sau creme care nu sunt recomandate de medic.


