Tulburări de vedere. Hipermetropia. Astigmatism. Presbiopia. Strabism. Glaucom
HIPERMETROPIA
Semne şi simptome: obiectele apropiate sunt neclare, disconfort ocular, inclusiv dureri în ochi şi dureri de cap.
Ce este? Hipermetropia este o altă afecţiune frecventă. Sunteţi capabil să vedeţi clar obiecte aflate la distanţă, dar aveţi dificultăţi în focalizarea pe obiectele aflate aproape.
Această tulburare rezultă de obicei din cauza ochiului care este prea scurt. Razele de lumina care intră în globul ocular nu sunt focalizate atunci când ajung la nivelul retinei, localizată în partea posterioară a ochiului. Punctul de focalizare se află mult în spatele retinei. Hipermetropia poate rezultă şi din cauza unei scăderi a capacităţii cristalinului şi corneei de a focaliză, deoarece una sau cealaltă nu au o curbură suficient de mare.
De obicei, hipermetropia este prezentă de la naştere şi are tendinţa de a se transmite în familie. Cei mai mulţi ţineri nu ştiu că au această tulburare deoarece cristalinul lor este suficient de flexibil pentru a compensa deficienţele. Aşa că cei mai mulţi oameni cu hipermetropie nu au nevoie de lentile corectoare. Dar pe măsură ce îmbătrânesc, cristalinul lor devine mai puţin elastic şi incapabil de a face corecţia necesară. La o vârstă medie, cei mai mulţi hipermetropi au nevoie de lentile corectoare pentru a-şi îmbunătăţi vederea de aproape.
Simptomele cele mai frecvenţe ale hipermetropiei includ dificultatea de a focaliză pe obiecte apropiate, aflate la îndemână şi uneori dureri de cap sau disconfort după îndeplinirea unor sarcini la apropiere, cum ar fi cititul, scrisul sau desenatul.
Tratament. Dacă aveţi simptome de hipermetropie, consultaţi un oftalmolog, care vă va face natură, amploarea problemei şi nivelul de corectare necesar pentru a va îmbunătăţi vederea. Hipermetropia se corectează cu uşurinţă cu ajutorul ochelarilor de vedere sau lentilelor de contact. Există intervenţii chirurgicale pentru tratarea hipermetropiei, dar nu sunt folosite pe scară largă.
ASTIGMATISMUL
Semne şi simptome. Porţiuni din câmpul vizual sunt distorsionate, liniile verticale, orizontale sau diagonale sunt distorsionate.
Ce este? Astigmatismul este o eroare de refracţie cauzată de o curbură inegală a corneei. La un ochi normal, curbură corneei este egală şi netedă în toate direcţiile. în ochiul astigmatic, corneea are zone care sunt mai abrupte sau mai plate decât normal, înceţoşând numai parte din ceea ce vedeţi. în unele cazuri, astigmatismul este rezultatul unor anomalii ale cristalinului, iar corneea este normală.
De obicei, astigmatismul este prezent de la naştere şi poate apărea împreună cu miopia sau hipermetropia. Această stare tinde să rămână constantă, nici nu se ameliorează, nici nu se agravează semnificativ cu vârstă. Uneori, astigmatismul se dezvoltă după o leziune a ochiului, o boală sau o operaţie. Astigmatismul minor poate să nu producă semne sau simptome. Această stare este în general identificată pentru primă oară după o examinare de rutină a ochilor.
Tratament. Astigmatismul se corectează cu ajutorul unei lentile cilindrice care compensează pentru curbură inegală a corneei. Lentilele de contact rigide folosite pentru corectarea miopiei sau hipermetropiei corectează şi astigmatismul. O altă opţiune este chirurgia care remodelează curbură corneei. Procedeul este similar celui din chirurgia folosită pentru corectarea miopiei şi hipermetropiei.
PRESBIOPIA
Semne şi simptome. Obiectele apropiate apar înceţoşate, disconfort ocular, inclusiv ochi obosiţi şi dureri de cap.
Ce este? Termenul de presbiopie poate că nu vă este familiar, dar starea poate că nu vă este străină. Cu vârsta, cristalinul devine mai dur şi mai puţin elastic, devenind mai dificil să vedeţi clar obiectele apropiate. Acest proces de îndurare este o componenţa normală a vieţii şi se întâmplă tuturor într-un anumit grad.
Mulţi oameni încep să observe o schimbare în capacitatea de vederea în jurul vârstei de 40 de ani. Dacă sunteţi hipermetrop, aţi putea întâlni această problemă chiar mai devreme în viaţă.
Tratament. Oftalmologul va poate testa cu uşurinţă ochii pentru presbiopie. Această stare este de obicei corectată cu ochelari de vedere şi numai ocazional cu lentile de contact. Pe măsură ce cristalinul îşi pierde capacitatea de a se adapta, aţi putea avea nevoie de noi prescripţii o data la câţiva ani până la vârstă de 65 de ani. Din acel moment, cristalinul şi-a pierdut probabil mare parte din capacitatea de acomodare, aşa că schimbările de dioptrii devin mai rare.
Dacă sunteţi miop sau aveţi astigmatism, s-ar putea să aveţi nevoie de noi lentile pentru a contracara efectele presbiopiei. Din fericire, nu trebuie să schimbaţi constant ochelarii deoarece ei pot fi construiţi cu lentile care au 2 sau chiar 3 suprafeţe corectoare. În cazul lentilelor duble (bifocale), introduse pentru prima oară de către Benjamin Franklin, partea superioară a lentilelor corectează vederea la distanţă, iar cea inferioară o corectează pe cea de aproape.
STRABISMUL
Ce este? Vederea normală depinde de focalizarea sincronizată, rezultând în vederea binoculara. Când ochii nu funcţionează în tandem rezultă vederea dublă. La copiii mici cu strabism, oricum, creierul vă ignoră imaginile provenite de la un ochi, iar conexiunile nervoase dintre acel ochi şi creier nu se vor dezvoltă normal.
Aproximativ 4% dintre copii au strabism. Se pare că afectează băieţii şi fetele în mod egal. Dacă nu este tratat înainte de 5-6 ani, riscă pierderea permanenţă a acuităţii vizuale la ochiul mai slab.
Cele mai frecvenţe forme de strabism la copii sunt ochii încrucişaţi (esotropia) şi ochii divergenţi (exotropia). Esotropia este caracterizată prin orientarea mediala a unui ochi. Exotropia apare atunci când un ochi priveşte în lateral. Uneori, ochiul va privi în jos sau în sus. Deviaţiile pot fi constante sau ocazionale, în situaţiile în care copilul este obosit sau muşchii ochiului sunt slăbiţi.
Vederea precară care rezultă îi împiedică pe copii să aibă o percepţie normală a profunzimii, pe care o poate da o vedere binoculara de calitate. Ochiul afectat probabil nu va vedea bine decât dacă este folosit. Această poate fi realizată dacă ochiul este aliniat prin metode chirurgicale sau dacă este purtat un opercul care să obtureze ochiul neafectat (director), forţând ochiul afectat să focalizeze şi să vadă.
Tratament. Cheia tratării strabismului şi a ambliopiei este detectarea timpurie. Strabismul este de obicei uşor de recunoscut, dar ambliopia la un copil poate să nu fie manifestă, deoarece adesea nu îşi dau seamă că vederea este slăbită la un ochi. Testarea acuităţii vizuale ar putea fi necesară pentru descoperirea ambliopiei.
Contrar a ceea ce se crede, copiii nu se vindecă singuri de strabism sau ambliopie, aşa că tratamentul este esenţial pentru prevenirea afectării permanente a vederii ochiului afectat.
Abordări optice în cazul în care copilul dumneavoastră are strabism asociat cu hipermetropie-ochii se încrucişează numai când priveşte la obiecte apropiate – ochelarii de vedere pot fi suficienţi pentru rezolvarea problemei. Uneori, lentilele sunt bifocale sau sunt special proiectate pentru a compensa defectul ochiului.
GLAUCOMUL
Ce este? Glaucomul mai este numit uneori „hoţul tăcut"-el vă poate fura vederea înainte să realizaţi că este ceva în neregulă. Cea mai frecventă formă a acestei boli se dezvoltă gradat, fără semne de avertizare. Mulţi oameni nu sunt conştienţi că au o problemă până când vederea lor este deja extensiv afectată. Glaucomul este, de fapt, un grup de boli. Trăsătură comună a acestor boli este presiunea intraoculara anormal de mare. Spaţiul dintre cristalin şi cornee este umplut cu un lichid numit umoarea apoasă. Acest fluid circulă pornind din spatele porţiunii colorate a ochiului (iris) prin deschiderea din centrul ochiului (pupilă) către spaţiul dintre iris şi cornee. Umoarea apoasă este produsă constant, aşa că trebuie drenată constant. Drenajul se face prin locul unde se întâlnesc irisul şi corneea, cunoscut şi că unghi de drenaj. De acolo, lichidul este direcţionat către un canal (canalul Schlemm) care duce la venele mici din afară ochiului.
Când unghiul de drenaj nu funcţionează adecvat, fluidul nu poate fi drenat şi se formează presiune în interiorul ochiului. Presiunea este transmisă şi celuilalt lichid din interiorul ochiului, umoarea vitroasa din spatele cristalinului. Umoarea vitroasa apăsa la rândul ei pe retina. Această presiune crescută afectează fibrele nervului optic.
Nervul optic este un mănunchi de peste un milion de fibre nervoase, situat în partea posterioară a ochiului. Se aseamănă unui imens cablu electric compus dintr-un milion de fire individuale care transportă imaginile pe care le vedem de la retină la creier. Când nervul optic este afectat, apar pete oarbe în câmpul vizual, de obicei începând cu părţile laterale
Mulţi oameni nu observă simptomele glaucomului cronic până când devin semnificative şi au apărut leziuni permanente. Pentru acest motiv este deosebit de important să fiţi conştient de factorii de risc pentru apariţia acestei boli.
Glaucomul cronic apare rar înaintea vârstei de 40 de ani. Riscul de a-1 dezvoltă aproape că se dublează la fiecare 10 ani după vârstă de 50 de ani. Glaucomul cronic este mai frecvent întâlnit la femeile în vârstă.
Negrii au de 3-4 ori mai multe şanse să facă glaucom şi de 6 ori să sufere de orbire permanenţă în urmă lui. Motivele pentru această diferenţă sunt necunoscute, însă negrii ar putea să fie mai susceptibili la afectarea nervului optic sau ar putea să nu răspundă atât de bine la tratamentele disponibile actual. Asiaticii, în mod special cei cu descendentă vietnameză sunt, de asemenea, foarte expuşi la aceste riscuri.
Glaucomul se transmite în familie. Dacă un părinte are glaucom, aveţi circa 20% şanse să faceţi boală. Dacă un frate sau o soră o are deja, şansele sunt de 50%.
Dacă aveţi diabet, riscul de a face glaucom este de 3 ori mai mare decât la oamenii fără diabet. Un trecut cu hipertensiune arterială sau boli de inimă poate creşte şi el riscul. Alte cauze includ inflamaţii ale ochiului, cum ar fi uveita şi sclerita cronică, tumorile oculare şi dezlipirea de retină. Chirurgia oculara creşte şi ea acest risc.
Un studiu amplu a arătat că miopii au un risc de 2-3 ori mai mare de a face glaucom în comparaţie cu cei fără miopie.
Traumatismele severe, cum ar fi lovirea ochiului, pot avea că rezultat creşterea presiunii intraoculare. Leziunile pot, de asemenea, să luxeze cristalinul, închizând unghiul de drenaj.
Folosirea îndelungată de corticosteroizi. Corticosteroizii folosiţi pentru perioade îndelungate de timp pentru tratarea altor boli va supun la riscul de a face glaucom.
Din fericire, numai un mic procent de oameni cu glaucom îşi pierd vreodată vederea. Descoperiri recente au făcut mai uşoare tratamentul şi diagnosticarea glaucomului. Dacă este detectat şi tratat timpuriu, glaucomul nu trebuie să producă degradări semnificative ale vederii. Boala trebuie monitorizată pentru tot restul vieţii.
Glaucomul are 2 forme: acut şi cronic. Formă cronică afectează aproximativ 95% dintre cei cu glaucom. în plus, există mai multe forme rare care nu se încadrează în aceste două categorii principale.
