• În cazul contactului cu substanţe chimice (detergenţi, vopsea de păr, diluant etc.), îndepărtaţi imediat lentilele de contact-în cazul în care purtaţi, deoarece acestea pot conduce aceste substanţe către cornee şi astfel crea complicaţii grave.
• Cea mai importantă măsură pe care o puteţi lua este să clătiţi imediat ochii cu apă curată-faceţi această operaţiune timp de 10-15 minute pentru a vă asigura că substanţele au fost îndepărtate.
• Consultaţi cât mai repede posibil medicul specialist. Când vă prezentaţi la consult, spneti-i acestuia exact substanţa cu care aţi intrat în contact-de acest lucru depinde tratamentul pe care îl veţi primi.
• Dacă vi se întâmplă să vă intre un corp străin în ochi, nu începeţi să frecati ochiul cu pricina-riscaţi să vă zgâriaţi cristalinul sau să împingeţi corpul respectiv într-o zonă inaccesibilă.
• Nu încercaţi să îndepărtaţi corpul străin cu mâna decât după ce v-aţi spălat pe mâine cu apă şi săpun. Altfel este posibil să agravaţi leziunea.
• Încercaţi să ridicaţi uşor pleoapa de la ochiul afectat şi clătiţi cu apă călduţă. Dacă ridicând pleoapa corpul străin devine vizibil, îndepărtaţi-l cu un şerveţel sau o bucată de material curată şi un pic umezită.
• În cazul în care senzaţia de disconfort persistă, consultaţi imediat medicul-este posibil să nu fi îndepărtat corect sau în întregime corpul străin.
• O altă soluţie pentru îndepărtarea unui corp străin din ochi este să frecati uşor ochiul celălalt-oricât de bizar ar suna, acest lucru provoacă lăcrimarea ambilor ochi, corpul putând fi scos astfel.


