Prof. univ. dr. Daniela Bartos – activitate sustinuta in mediul sanitar si academic
Prof. univ. dr. Daniela Bartoş împlineşte, pe 5 octombrie 2010, 59 de ani. Pentru mass media o persoană discretă, dar un nume foarte cunoscut şi recunoscut în mediul academic, sanitar şi ştiinţific.
Cu toate acestea, pentru majoritatea românilor, numele dr. Daniela Bartoş este legat de mandatele de ministru al Sănătăţii pe care le-a ocupat de-a lungul timpului (aug.-dec. 1996, respectiv dec. 2000 - iun. 2003). Unul dintre proiectele din perioada în care a ocupat funcţia de ministru al Sănătăţii este cel legat de descentralizarea spitalelor. Cu acea ocazia a subliniat principala problemă a sistemului medical românesc: lipsa finanţării, la care se adaugă lipsa unei strategii pe termen lung şi lipsa de autoritate.
În prezent, prof. univ. dr. Daniela Bartoş este şeful Secţiei Medicale I, din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, fiind medic primar pe boli interne, medic specialist cardiolog, medic specialist pe sănătate publică şi doctor în ştiinţe medicale.
Pe lângă activitatea din sistemul sanitar, dr. Daniela Bartoş este şi cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol-Davila” din Bucureşti, activitatea didactică începută de aproape 30 de ani fiind legată în mod firesc de activitatea ştiinţifică. Astfel, prof. univ. dr. Daniela Bartoş este autorul şi coautorul a peste 50 de comunicări şi articole publicate în reviste de specialitate: „Ghid pentru rezidenţi”, „Ghid de urgenţe în Medicina Internă”, „Compendiu de boli cardiovasculare”, ”Actualităţi în infarctul miocardic acut”, “Ghid de Medicină Internă - cazuri clinice” etc.
Activitatea prof. univ. dr. Daniela Bartoş a fost recunoscută în numeroase ocazii. Astfel, prof. univ. dr. Daniela Bartoş a primit premiul de “Alliance for Reproductive Health”, pentru activitatea desfăşurată în beneficiul îmbunătăţirii sănătăţii femeilor din România. În 2002, a primit medalia “Steaua României în grad de cavaler”, iar în 2008 premiul pentru activitatea ştiinţifică şi pentru cea mai bună lucrare ştiinţifică.
Materialul video cu prof. univ. dr. Daniela Bartoş se poate accesa de aici.
Redacţia SănătateaTV.ro îi urează un călduros “La mulţi ani!”.
| Sursa: | ![]() |
Alte ştiri medicale
- Femeile afectate de stres sunt mai predispuse bolilor cardiace decat barbatii
- Injectiile cu botox sunt eficiente in combaterea durerilor de cap
- Exista o distributie neuniforma a medicilor stomatologi in Romania
- Prof. univ. dr. Alexandru Bucur: Stomatologia romaneasca trebuie medicalizata
- Observatorul Roman de Sanatate: Privatizarea asigurarilor medicale ar spori inechitatea si ineficienta sistemului sanitar
- Pacientii cu diabet care isi tin in limite normale indicele glicemic pot beneficia de avantajele implantului dentar
- Organizatia Mondiala a Sanatatii: Malaria face parte din categoria bolilor prioritare alaturi de tuberculoza si HIV/SIDA
- Romania, pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste accesul in regim compensat la tratamente noi disponibile la nivel european
- Femeile care apeleaza la tratamentele de fertilizare in vitro pot da nastere unor copii bolnavi de leucemie
- Persoanele care nu dorm suficient noaptea pot suferi de grave probleme de sanatate
- Conferinta Nationala Sanatate prin Alimentatie, editia a II-a, 19 mai 2012 Cluj-Napoca
- Sindicalistii Sanitas vor picheta Ministerul Sanatatii
- Uleiul de avocado incetineste procesul de imbatranire
- Organizatia Mondiala a Sanatatii: In ultimii zece ani, numarul deceselor cauzate de rujeola a scazut semnificativ
- Costul diagnosticarii si tratamentului impotriva cancerului va creste in urmatorii 10 ani
- 2012, Anul European al Imbatranirii Active si al Solidaritatii Intre Generatii
- Conferinta Nationala Medical Forum, Bucuresti 10-11 mai 2012
- Prof. univ. dr. Alexandru Bucur: In Romania exista inca teama de medic
- Romania va dispune de un medicament nou pentru tratarea hipertensiunii
- Saptamana Europeana a Vaccinarii, 21-27 aprilie 2012


