Demenţa – cauzată de hipertensiune şi diabet zaharat!
Persoanele de vârstă mijlocie care fumează, au hipertensiune arterială sau diabet zaharat prezintă un risc mare de a suferi de demenţă, spun cercetătorii americani, citaţi de BBC News. Astfel, fumătorii cu vârste sub 55 de ani au un risc de 5 ori mai mare de a se confrunta cu boala, iar diabeticii sunt de trei ori mai predispuşi la apariţia demenţei.
Specialiştii de la Universitatea din Minnesota, împreună cu cei de la Spitalul John Hopkins şi Universitatea Mississippi Medical Center, au analizat starea de sănătate a peste 11.000 de subiecţi cu vârste cuprinse între 46 şi 70 de ani. Într-un interval de 12 ani, 203 dintre participanţii la studiu au fost diagnosticaţi cu demenţă. Potrivit cercertătorilor, prezenţa hipertensiunii, a diabetului zaharat şi a fumatului au constituit factori declanşatori importanţi.
Demenţa este o afecţiune psihică, caracterizată printr-un declin progresiv al abilităţilor intelectuale şi sociale. Specialiştii spun că demenţa este cauzată de afectarea creierului şi a vaselor de sânge de la nivelul acestuia, ca urmare a unor complicaţii provocate de hipertensiune sau diabet.
Demenţa poate fi prevenită, spun iniţiatorii studiului, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi prin tratarea corectă şi precoce a bolilor cardiovasculare şi a diabetului.
„Demenţa este una dintre cele mai mari temeri legate de înaintarea în vârstă. Puţini oameni ştiu, însă, că această afecţiune poate fi prevenită. Studiul de faţă reîntăreşte ideea potrivit căreia o inimă sănătoasă înseamnă şi un creier sănătos”, a explicat Neil Hunt, Alzheimer Society.
Vezi şi: Demenţa, Diabetul - cauze, diagnostic şi tratament (prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte), Hipertensiunea arterială (Prof. dr. Maria Dorobanţu).
| Sursa: | ![]() |
Alte ştiri medicale
- In Romania accidentele vasculare cerebrale reprezinta o problema de sanatate publica
- Prof. univ. dr. Florin Tudose: Femeile sunt mai predispuse tulburarii de conversie decat barbatii
- MS: 13 persoane au murit din cauza temperaturilor scazute in ultimele 24 de ore
- Celule stem din organism sunt activate printr-un program complex de exercitiile fizice
- Suplimentele cu zinc pot scurta durata pneumoniei
- MS: Medicii de familie au solicitat sa nu se renunte la sistemul social de asigurari de sanatate
- Bolile cardiovasculare se mostenesc din tata in fiu
- Consumul de sfecla rosie combate anemia si impiedica dezvoltarea tumorilor
- Reactiile profesionistilor privind alegerea noului rector al UMF Carol Davila
- 239 de persoane cu afectiuni cauzate de temperaturile scazute au fost transportate in unitatile sanitare in ultimele 24 de ore
- Cine este noul rector al UMF Carol Davila din Bucuresti
- Prof. univ. dr. Ioanel Sinescu a fost ales rector al Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti
- Alegeri pentru rector in curs de desfasurare la UMF Carol Davila
- La Ministerul Sanatatii au continuat dezbaterile privind elaborarea noii legi a sanatatii
- Slabirea rapida pierde teren in favoarea slabirii sanatoase
- MS: Numarul deceselor cauzate de hipotermie severa este de 41
- Prof. univ. dr. I. Popescu s-a retras din cursa pentru functia de rector al UMF Carol Davila
- Ultrasunetele reprezinta metoda contraceptiva eficienta pentru barbati
- Degeraturile, o problema frecventa in anotimpul rece
- Reinjectarea cu grăsime proprie, ultima tendinţă în chirurgia estetică


