Info SănătateaTV.ro: Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca a implementat un sistem informatic integrat pentru laboratorul de radiologie Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca a implementat un sistem informatic integrat pentru laboratorul de radiologie Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca a implementat un sistem informatic integrat pentru laboratorul de radiologie
Vineri, 09 dec 2016      03:50
Diabeticii sunt mai predispusi la boli ale ficatului

Diabeticii sunt mai predispusi la boli ale ficatului

31 martie 2011    

Diabeticii sunt cu 70% mai predispuşi să decedeze din cauza bolilor de ficat potrivit cercetătorilor citaţi de bbc.co.uk.

Persoanele care suferă de diabet se supun unui risc mai mare de a dezvolta anumite boli ale ficatului şi asta din pricina unui control al cantităţii de zahăr din sânge mult diminuat. Acest lucru duce la “cicatrizarea” ficatului, ce poartă denumirea de ciroză.
 
Studiile cercetătorilor din Edinburgh s-au derulat pe parcursul a şase ani, până în 2007, şi au inclus persoane cu vârsta între 35 şi 84 de ani. Cercetarea a presupus realizarea unei comparaţii între 1267 de diabetici şi 10.100 de oameni care nu sufereau de această afecţiune şi care au decedat din cauza bolilor de ficat.  
 
Rezultatele au scos la iveală faptul că unul din patru oameni (24%) care suferea de diabet a murit din cauza unei boli de ficat, comparativ cu unul din zece oameni (9%) care nu prezenta această afecţiune. În orice caz, numărul pacienţilor care au decedat din cauza unei boli de ficat a fost mult mai mare în rândul celor care au consumat băuturi alcoolice în exces (63%) comparativ cu diabeticii (38%).
 
Specialiştii recomandă diabeticilor să nu consume alcool în cantităţi mari deoarece acesta poate avea impact asupra masei corporale şi a nivelului de zahăr din organism.
 
Dr. Sarah Wild de la Universitatea din Edinburgh spune că “boala ficatului gras non-alcoolic a devenit o afecţiune comună în rândul diabeticilor. Un factor de risc pentru această boală, ca şi pentru diabetul de tip 2, îl constituie surplusul de greutate”.
 
Boala ficatului gras non-alcoolic creşte riscul apariţiei cirozei care, la rândul ei, sporeşte posibilitatea unui pacient de a dezvolta cancer la ficat. Un stil de viaţă sănătos este esenţial pentru reducerea riscurilor în condiţiile în care posibilităţile de tratament sunt limitate”, a mai precizat dr. Sarah Wild.
Sursa: SanatateaTV

Conferinta medicilor pneumologi rezidenti