Farmaciştii nu văd cu ochi buni „farmaciile de familie”
Farmaciştii din România se opun deciziei Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a obliga pacienţii cronici să se înscrie pe listele unei farmacii. “Farmacia de familie” a fost introdusă în noul proiect al Contractului Cadru pe 2010, urmând să intre în vigoare de la 1 aprilie. “În condiţiile în care farmaciile dau faliment, nu li se mai acordă la timp fondurile de la stat, această prevedere mi se pare aberantă”, a declarat, în cadrul Conferinţei Naţionale a Pacienţilor, Farm.pr. Elena Clara Popescu, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România. În noul Contract Cadru se arată că bolnavii vor trebui să îşi aleagă o farmacie de familie de la care să îşi obţină medicamentele pentru bolile cronice. În aceste condiţii, crede Farm.pr. Elena Clara Popescu, farmaciile ar trebui să asigure tuturor pacienţilor medicamentele de care au nevoie. „Dacă nu găseşte medicamentul respectiv, pacientul nu are de ales decât să aştepte şase luni până când se va putea înscrie pe listele altei farmacii, iar acest lucru încalcă grav dreptul bolnavului. Mai mult, bolnavii au înţeles că nu mai pot cumpăra în general medicamente de la alte farmacii, ceea ce reprezintă o dezinformare a populaţiei”, a adăugat vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România. Farm.pr. Elena Clara Popescu a amintit şi de înţelegerile dintre anumiţi medici de familie şi farmacii prin care pacienţii sunt trimişi să îşi procure medicamentele exclusiv de la farmacia respectivă. „Dacă se va adopta acest Contract Cadru, această practică ilegală va deveni legală”, a spus Farm.pr. Elena Clara Popescu. Aceasta a mai anunţat că la întâlnirea farmaciştilor de la sfârşitul acestei săptămâni se va semna un manifest prin care farmaciştii îşi vor anunţa disponibilitatea de a ajuta efectiv la reformarea reală a sistemului sanitar românesc.
| Sursa: | ![]() |
Alte ştiri medicale
- OMS: Pana in 2030 numarul deceselor cauzate de cancer va depasi 13,1 milioane
- Bauturile dietetice acidulate determina aparitia bolilor cardiace si hepatice
- 312 persoane cu afectiuni cauzate de temperaturile scazute au primit ingrijiri medicale in ultimile 24 de ore
- Maladia Alzheimer se propaga de la o zona cerebrala la alta asemenea unei infectii
- Numarul cazurilor de rubeola si rujeola a crescut alarmat
- Asociatiile de pacienti sunt de acord cu o noua lege in Sanatate
- Ministerul Sanatatii: La nivel national au fost inregistrate 22 decese din cauza hipotermiei severe
- Laptele ajuta la cresterea capacitatii de concentrare si memorare
- Studiu: Rosiile procesate lupta impotriva cancerului de prostata
- Tesuturile pielii pot reface celulele creierului
- Lect. univ. dr. Lygia Alexandrescu:Obiceiurile alimentare sanatoase se pot forma in primii ani de viata
- Ministerul Sanatatii: 77.354 persoane s-au prezentat la medic cu infectii respiratorii acute
- Sorin Popescu:Bolnavii romani trebuie sa aiba aceleasi drepturi ca si europenii
- Obezitatea reduce eficienta vaccinului antigripal
- Senatul Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila coordoneaza toate structurile institutiei
- Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel este noul presedinte al Senatului Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”
- Astmul bronsic, o afectiune tot mai frecventa in randul copiilor
- MS: 346 de persoane fara adapost au fost transportate la unitatile sanitare si centrele sanitare in ultimele 24 de ore
- Uleiul de peste protejeaza copiii de aparitia eczemelor
- Pacientii cu epilepsie pot comite acte de violenta fara a fi constienti



