În 2009 se va efectua primul transplant pulmonar din România!
Medicii de la Spitalul Clinic Floreasca vor efectua, în 2009, primul transplant pulmonar din România, potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT).
Iniţiativa a fost motivată de faptul că pacienţii români care au nevoie de transplant de plămâni sunt trimişi pentru operaţie în străinătate, intervenţia nefiind momentan posibilă în România.
Conform statisticilor, medicii din România au reuşit să efectueze, numai în acest an, 400 de transplanturi de organe, ceea ce reprezintă o creştere semnificativă în comparaţie cu alţi ani. Cele mai multe transplanturi efectuate în 2008, au fost cele renale (198), urmate de cele medulare (83). De asemenea, s-au realizat şase transplanturi de inimă.
Pe listele de aşteptare se mai află 2.100 de pacienţi care necesită transplant renal, 300 de pacienţi care au nevoie de transplant hepatic, 100 de bolnavi care necesită un transplant medular şi 70 care nu vor mai putea trăi fără o inimă nouă. Medicii din România urmează să achiziţioneze un aparat de perfuzie a inimii, care va permite transportul organului timp de până la 11 ore, de la donator la primitor. Perfuzia va menţine inima funcţională, printr-un mecanism care are capacitatea de a pompa sânge cald.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant, în anul 2008, a fost pus la punct şi a devenit funcţional Registrul Naţional de Transplant.
Sursa: SănătateaTV
Alte ştiri medicale
- Femeile afectate de stres sunt mai predispuse bolilor cardiace decat barbatii
- Injectiile cu botox sunt eficiente in combaterea durerilor de cap
- Exista o distributie neuniforma a medicilor stomatologi in Romania
- Prof. univ. dr. Alexandru Bucur: Stomatologia romaneasca trebuie medicalizata
- Observatorul Roman de Sanatate: Privatizarea asigurarilor medicale ar spori inechitatea si ineficienta sistemului sanitar
- Pacientii cu diabet care isi tin in limite normale indicele glicemic pot beneficia de avantajele implantului dentar
- Organizatia Mondiala a Sanatatii: Malaria face parte din categoria bolilor prioritare alaturi de tuberculoza si HIV/SIDA
- Romania, pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste accesul in regim compensat la tratamente noi disponibile la nivel european
- Femeile care apeleaza la tratamentele de fertilizare in vitro pot da nastere unor copii bolnavi de leucemie
- Persoanele care nu dorm suficient noaptea pot suferi de grave probleme de sanatate
- Conferinta Nationala Sanatate prin Alimentatie, editia a II-a, 19 mai 2012 Cluj-Napoca
- Sindicalistii Sanitas vor picheta Ministerul Sanatatii
- Uleiul de avocado incetineste procesul de imbatranire
- Organizatia Mondiala a Sanatatii: In ultimii zece ani, numarul deceselor cauzate de rujeola a scazut semnificativ
- Costul diagnosticarii si tratamentului impotriva cancerului va creste in urmatorii 10 ani
- 2012, Anul European al Imbatranirii Active si al Solidaritatii Intre Generatii
- Conferinta Nationala Medical Forum, Bucuresti 10-11 mai 2012
- Prof. univ. dr. Alexandru Bucur: In Romania exista inca teama de medic
- Romania va dispune de un medicament nou pentru tratarea hipertensiunii
- Saptamana Europeana a Vaccinarii, 21-27 aprilie 2012


