La Ministerul Sanatatii s-au desfasurat primele dezbateri privind elaborarea unei noi legi a sanatatii
Ministerul Sănătății a demarat în data de 26 ianuarie 2012 seria de dezbateri pentru elaborarea noului proiect legislativ privind organizarea și funcționarea sistemului sanitar, dar și pentru revizuirea pachetului de servicii de bază acordat asiguraților, potrivit unui comunicat de presă transmis Sănătatea TV.
Prima întâlnire a avut loc cu reprezentanții Colegiului Medicilor din România, Colegiului Farmaciștilor din România și cu cei ai Colegiului Medicilor Dentiști din România.
”Scopul acestor consultări va fi acela de a cunoaşte aşteptările tuturor celor implicaţi în funcţionarea sistemului sanitar, dar şi a reprezentanţilor societăţii civile asupra acestui subiect. Principalele teme şi principii de la care pornim discuţia au rămas aceleaşi, şi anume care este ponderea sistemului privat în sistemul de asigurări de sănătate, organizarea spitalelor cu principalul scop ca personalul medical să nu mai fie personal bugetar, dar şi controlul calităţii serviciilor medicale. Sunt mai multe variante care pot fi luate în discuţie.Vom propune fiecărui participant la discuţii un chestionar cu toate aceste variante şi vom vedea care este varianta care va fi acceptată în procentul cel mai mare”, a declarat dr. Vasile Cepoi, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Totodată reprezentanții medicilor și farmaciștilor au declarat în timpul întâlnirii că doresc o participare reală la dezbateri pentru că, în opinia lor, cea mai important lege a României trebuie să țină cont de expertiza celor care lucrează în sistem, dar și de gradul de suportabilitate și acceptabilitate al cetățenilor. De asemenea, aceștia au mai adaugat că problema privat-public va fi determinată de filosofia sistemului, și anume câtă responsabilitate socială îți asumă statul și câtă responsabilitate va avea cetățenul. Aceasta va fi stabilită în funcție de pachetul de bază.
Consultările privind elaborarea noii legi a sănătății vor continua conform calendarului afișat pe pagina de web a Ministerului Sănătății.
| Sursa: | ![]() |
Alte ştiri medicale
- Ministerul Sanatatii sprijina pacientii din Romania, diagnosticati cu boli rare
- UNCJ: Pachetul de baza ar trebui definit sub forma unei liste negative
- OMS atrage atentia asupra pericolului reprezentat de tuberculoza multi-drog rezistenta
- Avocado are un rol esențial în combaterea inflamatiilor din corp
- Mortalitatea prin infarct miocardic este mai frecventa in randul femeilor
- Alimentatia necorespunzatoare este responsabila de aparitia acneei
- Crucea Rosie Romana a trimis 4.200 de kilograme de alimente si apa sinistratilor din judetul Giurgiu
- Asociatia Oraselor din Romania sustine organizarea spitalelor sub forma institutiilor publice cu autofinantare
- Fructul de mango este recomandat in dieta bolnavului de diabet
- Rodia, fructul care ajuta la scaderea colesterolului
- Persoanele care au Hepatita C se pot vindeca in maxim doi ani
- Cinci reguli de depozitare corecta a medicamentelor acasa
- Acizii grași Omega 3 sunt responsabili de regularizarea greutatii corporale si metabolismului
- Fumatul excesiv accelereaza declinul capacitatilor mentale in randul barbatilor
- Afectiunile parodontale pot determina aparitia infarctului miocardic
- Ceaiul negru consumat zilnic protejeaza inima
- Proteina OPCML ar putea opri evolutia cancerului ovarian
- Consumul de bauturi acidulate favorizeaza aparitia astmului
- Obezitatea infantila, una dintre cele mai serioase probleme de sanatate publica la nivel mondial
- Crucea Rosie Romana a trimis 55 de tone de alimente sinistratilor din zonele afectate de ninsorile abundente



