Munca peste program, cauza aparitiei depresiei
Persoanele care stau mai mult de 11 ore la serviciu sunt de două ori mai predispuse la depresie, față de acele persoane care stau opt ore, potrivit unor studii realizate de cercetătorii britanici în colaborare cu cei finlandezi.
Astfel cercetătorii au găsit o legătură între numărul de ore petrecute la serviciu și riscul de depresie. Mai exact studiul lor a constat în monitorizarea pe o perioadă de șase ani, a peste 2000 de angajați cu vârste cuprinse între 35 și 55 de ani, care aveau diverse tipuri de activități și cu un program diferit. De asemenea în realizarea studiului cercetătorii au ținut seama de stilul de viață al persoanelor, de nivelul de stres de la serviciu și de starea civilă a acestora.
Rezultatele studiului au arătat că majoritatea angajaților care lucrează peste program sunt bărbați foarte bine plătiți și cu funcții care le ofereau provocări. Însă depresia nu este frecventă în rândul bărbaților, ea afectează în special femeile bine renumerate. Oamenii de știință cred că acest lucru este posibil din cauza responsabilităților numeroase din afara programului de serviciu.
Depresia a fost întâlnită și în rândul tinerilor care lucrau ore suplimentare, fiind urmarea eforturilor de a se face remarcați, dar și a salariilor mici și a dificultăților financiare. În acest context categoria cea mai expusă riscului de depresie este reprezentată de persoanele care consumă alcool. Chiar și în cantități moderate băuturile alcoolice favorizează instalarea stărilor depresive.
| Sursa: | ![]() |
Alte ştiri medicale
- Ministerul Sanatatii sprijina pacientii din Romania, diagnosticati cu boli rare
- UNCJ: Pachetul de baza ar trebui definit sub forma unei liste negative
- OMS atrage atentia asupra pericolului reprezentat de tuberculoza multi-drog rezistenta
- Avocado are un rol esențial în combaterea inflamatiilor din corp
- Mortalitatea prin infarct miocardic este mai frecventa in randul femeilor
- Alimentatia necorespunzatoare este responsabila de aparitia acneei
- Crucea Rosie Romana a trimis 4.200 de kilograme de alimente si apa sinistratilor din judetul Giurgiu
- Asociatia Oraselor din Romania sustine organizarea spitalelor sub forma institutiilor publice cu autofinantare
- Fructul de mango este recomandat in dieta bolnavului de diabet
- Rodia, fructul care ajuta la scaderea colesterolului
- Persoanele care au Hepatita C se pot vindeca in maxim doi ani
- Cinci reguli de depozitare corecta a medicamentelor acasa
- Acizii grași Omega 3 sunt responsabili de regularizarea greutatii corporale si metabolismului
- Fumatul excesiv accelereaza declinul capacitatilor mentale in randul barbatilor
- Afectiunile parodontale pot determina aparitia infarctului miocardic
- Ceaiul negru consumat zilnic protejeaza inima
- Proteina OPCML ar putea opri evolutia cancerului ovarian
- Consumul de bauturi acidulate favorizeaza aparitia astmului
- Obezitatea infantila, una dintre cele mai serioase probleme de sanatate publica la nivel mondial
- Crucea Rosie Romana a trimis 55 de tone de alimente sinistratilor din zonele afectate de ninsorile abundente


