Pharma Forum 2010, solutii pentru piata farmaceutica
Conferinţa Pharma Forum, organizată de revista Pharma Business, sub patronajul Colegiului Farmaciştilor s-a desfăşurat în acest an, între 7 şi 8 octombrie, la hotelul Crowne Plaza din Capitală. Specialişti de renume din domeniul farmaceutic, dar şi reprezentanţi ai autorităţii sistemului medical românesc, au dezbătut în cadrul Pharma Forum teme foarte importante precum afectarea domeniului farmaceutic de schimbările din ultimii ani, sub spectrul crizei economice.
Un rol important al conferinţei Pharma Forum a fost acela de a găsi soluţii pentru facilitarea comunicării între farmacişti şi instituţiile statului. Astfel, pe parcurul celor două zile ale evenimentului, teme precum afectarea domeniului farmaceutic de criza economică, rolul şi poziţia farmacistului în sistemul de sănătate românesc, au fost dezbătute de reprezentanţi ai Colegiului Farmaciştilor, ai Facultăţilor de Farmacie şi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Prof.dr. farm. Dumitru Lupuleasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor a fost moderatorul dezbaterilor.
Citește și - Pharma Forum Bucuresti, 7 - 8 octombrie 2010
- Concluzii Pharma Forum București
Accesează și materialul video Pharma Forum 2010, soluții pentru piața farmaceutică
| Sursa: | ![]() |
Alte ştiri medicale
- Femeile afectate de stres sunt mai predispuse bolilor cardiace decat barbatii
- Injectiile cu botox sunt eficiente in combaterea durerilor de cap
- Exista o distributie neuniforma a medicilor stomatologi in Romania
- Prof. univ. dr. Alexandru Bucur: Stomatologia romaneasca trebuie medicalizata
- Observatorul Roman de Sanatate: Privatizarea asigurarilor medicale ar spori inechitatea si ineficienta sistemului sanitar
- Pacientii cu diabet care isi tin in limite normale indicele glicemic pot beneficia de avantajele implantului dentar
- Organizatia Mondiala a Sanatatii: Malaria face parte din categoria bolilor prioritare alaturi de tuberculoza si HIV/SIDA
- Romania, pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste accesul in regim compensat la tratamente noi disponibile la nivel european
- Femeile care apeleaza la tratamentele de fertilizare in vitro pot da nastere unor copii bolnavi de leucemie
- Persoanele care nu dorm suficient noaptea pot suferi de grave probleme de sanatate
- Conferinta Nationala Sanatate prin Alimentatie, editia a II-a, 19 mai 2012 Cluj-Napoca
- Sindicalistii Sanitas vor picheta Ministerul Sanatatii
- Uleiul de avocado incetineste procesul de imbatranire
- Organizatia Mondiala a Sanatatii: In ultimii zece ani, numarul deceselor cauzate de rujeola a scazut semnificativ
- Costul diagnosticarii si tratamentului impotriva cancerului va creste in urmatorii 10 ani
- 2012, Anul European al Imbatranirii Active si al Solidaritatii Intre Generatii
- Conferinta Nationala Medical Forum, Bucuresti 10-11 mai 2012
- Prof. univ. dr. Alexandru Bucur: In Romania exista inca teama de medic
- Romania va dispune de un medicament nou pentru tratarea hipertensiunii
- Saptamana Europeana a Vaccinarii, 21-27 aprilie 2012


