Info SănătateaTV.ro: 22 Septembrie, Ziua Mondiala a Leucemiei Mieloide Cronice 22 Septembrie, Ziua Mondiala a Leucemiei Mieloide Cronice 22 Septembrie, Ziua Mondiala a Leucemiei Mieloide Cronice
Luni, 25 sep 2017      09:06
Prof. dr. Gabriela Radulian, noul presedinte al Societatii de Neuropatie Diabetica

Prof. dr. Gabriela Radulian, noul presedinte al Societatii de Neuropatie Diabetica

24 iulie 2017    

 Prof. dr. Gabriela Radulian este noul președinte al Societății de Neuropatie Diabetică, preluând funcția deținută până acum de conf. dr. Ioan Andrei Vereșiu. Prof. dr. Radulian va deține funcția de președinte pentru un mandat de patru ani.

 
Prof. dr. Gabriela Radulian este medic primar și profesor universitar disciplina Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” București. Noul președinte al Societății de Neuropatie Diabetică este, de asemenea, șef Secția clinică II Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, în cadrul Institutului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice ,,Prof. dr. N. Paulescu” din București.
 
Prof. dr. Gabriela Radulian a ocupat funcția de decan al Facultății de Moașe, funcția de prodecan al Facultății de Medicină Dentară, precum și funcția de secretar general, toate în cadrul U.M.F ,,Carol Davila”, București.
 
Noul președinte al Societății de Neuropatie Diabetică, prof. dr. Gabriela Radulian a declarat în cadrul Adunării Generale că dorește să continue eforturile depuse pentru un management eficient al persoanelor cu neuropatie diabetică şi şi-a exprimat dorința de a realiza noi programe și proiecte, în vederea îmbunătățirii educației medicale a profesioniștilor implicați în neuropatia diabetică. De asemenea, creșterea Societății de Neuropatie Diabetică la nivel național, cât și menținerea și consolidarea colaborării internaționale sunt printre obiectivele prof. dr. Gabriela Radulian, în perioada mandatului de președinte al Asociației.
 
,,Neuropatia diabetică reprezintă o complicație gravă a diabetului zaharat, iar rolul societății este acela de a forma medici specializați în neuropatie diabetică și de a îmbunătăți continuu cunoștințele medicilor, în concordanță cu ultimele ghiduri și poziții internaționale”, a declarat prof. dr. Gabriela Radulian, Președintele Societății de Neuropatie Diabetică.
 
Tot în cadrul Societății de Neuropatie Diabetică, începând cu anul acesta, vicepreședinți vor fi dr. Tudor Lupescu și dr. Gabriela Crețeanu. Dr. Bogdan Florea a fost ales în funcția de secretar general, iar director științific a fost ales dr. Alin Știrban, pentru perioada 2017-2021.
Sursa: SanatateaTV