Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel este noul presedinte al Senatului Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”
Prof. univ. dr. AdrianStreinu-Cercel a fost ales preşedinte al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Din totalul de 93 de membri ai Senatului, dintre care 69 cadre didactice şi 24 studenţi, au fost prezenţi şi au votat 90 de membri. Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel a fost ales cu un total de 51 de voturi.
Pentru funcţia de preşedinte al Senatului Universitar au mai candidat prof. univ. dr. Mircea Beuran, care a obţinut 33 de voturi, şi prof. univ. dr. Ion Fulga, care a primit 6 voturi.
Alegerile au avut loc pe 1 februarie 2012, candidaturile fiind depuse în zilele de 30, 31 ianuarie 2012 şi 1 februarie 2012, până la ora 10.00.
Potrivit planului managerial depus pentru candidatură de prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” îşi propune să rămână pe primul loc în comparaţie cu universităţile din ţară şi să se claseze în primele 10 universităţi din Europa în următorii cinci ani. Aceste obiective se pot realize prin construirea unui campus universitar, relansarea contactelor internaţionale pe componenta formare şi educaţie, crearea, dezvoltarea şi implentarea unui plan sustenabil de cercetare, crearea unor condiţii de muncă civilizate atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru studenţi şi personalul auxiliar, precum şi printr-o nouă cultură organizaţională, după cum se mai arată în planul managerial.
Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel este în prezent managerul general al Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş” din Bucureşti şi profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti.
| Sursa: | ![]() |
Alte ştiri medicale
- Femeile afectate de stres sunt mai predispuse bolilor cardiace decat barbatii
- Injectiile cu botox sunt eficiente in combaterea durerilor de cap
- Exista o distributie neuniforma a medicilor stomatologi in Romania
- Prof. univ. dr. Alexandru Bucur: Stomatologia romaneasca trebuie medicalizata
- Observatorul Roman de Sanatate: Privatizarea asigurarilor medicale ar spori inechitatea si ineficienta sistemului sanitar
- Pacientii cu diabet care isi tin in limite normale indicele glicemic pot beneficia de avantajele implantului dentar
- Organizatia Mondiala a Sanatatii: Malaria face parte din categoria bolilor prioritare alaturi de tuberculoza si HIV/SIDA
- Romania, pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste accesul in regim compensat la tratamente noi disponibile la nivel european
- Femeile care apeleaza la tratamentele de fertilizare in vitro pot da nastere unor copii bolnavi de leucemie
- Persoanele care nu dorm suficient noaptea pot suferi de grave probleme de sanatate
- Conferinta Nationala Sanatate prin Alimentatie, editia a II-a, 19 mai 2012 Cluj-Napoca
- Sindicalistii Sanitas vor picheta Ministerul Sanatatii
- Uleiul de avocado incetineste procesul de imbatranire
- Organizatia Mondiala a Sanatatii: In ultimii zece ani, numarul deceselor cauzate de rujeola a scazut semnificativ
- Costul diagnosticarii si tratamentului impotriva cancerului va creste in urmatorii 10 ani
- 2012, Anul European al Imbatranirii Active si al Solidaritatii Intre Generatii
- Conferinta Nationala Medical Forum, Bucuresti 10-11 mai 2012
- Prof. univ. dr. Alexandru Bucur: In Romania exista inca teama de medic
- Romania va dispune de un medicament nou pentru tratarea hipertensiunii
- Saptamana Europeana a Vaccinarii, 21-27 aprilie 2012



