Romania are un sistem de finantare de tip australian pentru grupele de diagnostic

“Strategia Naţională de Raţionalizare a Spitalelor 2010-2011”, lansată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, analizează sistemul de finanţare a spitalelor după modelul australian (A-DRG), cel aplicat în prezent în România.

 

În opinia ministrului Sănătăţii, spitalul ar trebui stimulat pentru a se încadra cu nişte costurile cât mai reduse, însă din cauza faptului că se utilizau pentru ponderarea acestor tarife date specifice sistemului de finanţare de tip australian pentru grupele de diagnostic, apăreau situaţii în care tariful plătit de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperea costurile totale ale spitalului pentru anumite cazuri: spre exemplu, pentru operaţiile de adenomectomie de prostată (rezecţia tumorii benigne de prostată - o operaţie care se realizează curent în serviciile obişnuite de urologie şi care necesită un nivel mediu de competenţă şi dotare) sunt costuri mai mari decât pentru prostatectomia totală, o operaţie mult mai amplă, care se realizează pentru tumorile maligne de prostată, doar în clinici specializate şi dotate corespunzător.

 

De asemenea, cazurile care necesită proceduri de terapie intensivă respiratorie prin ventilaţie mecanică doar o perioadă mică, de trei zile, sunt decontate de către CNAS la fel ca cele care necesită ventilaţie mecanică 30 de zile. Totodată, există şi situaţii inverse, în care sumele plătite de CNAS sunt mult mai mari decât costurile reale din România: spre exemplu, cazurile neurologice de pacienţi cu accident vascular cerebral sunt foarte bine plătite, deoarece în sistemul australian investigaţiile care se efectuează unui astfel de pacient sunt mai amănunţite şi mai numeroase, iar metodele de tratament mai costisitoare decât ceea ce se efectuează, în mod curent, în spitalele din România.

 

Astfel de situaţii stimulează spitalele să crească, formal sau chiar fictiv, numărul internărilor pentru cazurile mai simple. Întrucât nu sunt folosite mecanisme pentru controlul internărilor, acestea se fac cu precădere prin internarea pacienţilor care ar putea fi trataţi în ambulatoriu. Aceşti pacienţi necesită cheltuieli mici şi reprezintă o bună sursă de venit.

 

Mai mult, din cauza inexistenţei unei clasificări coerente a tipurilor de îngrijiri ce se pot realiza şi deconta din bani publici la nivelul diferitelor spitale, se ajunge frecvent în situaţia ca unităţi sanitare terţiare, înalt performante şi costisitoare să efectueze operaţii banale ce se pot face fără riscuri la nivelul unor unităţi spitaliceşti cu dotări şi competenţe de bază, fapt ce duce la utilizarea ineficientă a unor resurse.

 

Ministerul Sănătăţii vrea să revizuiască sistemului de finanţare de tip australian pentru grupele de diagnostic cu sistemul tip DRG, folosind ponderile de costuri şi valorile româneşti, însă acest sistem nu ţine cont de calitatea serviciilor sau de rezultatele clinice, ci se concentrează doar asupra activităţilor şi volumelor, dar permite finanţarea reală a spitalului. Astfel, spitalele vor utiliza o nouă modalitate de înregistrare a procedurilor medicale: fiecare serviciu medical furnizat de unităţile sanitare va avea propriul cod de identificare, codificarea fiind o etapă indispensabilă în finanţarea spitalelor bazată pe caz rezolvat (sistemul DRG).