Sindromul morţii subite a sugarului provocat de o anomalie a creierului
Sindromul morţii subite a sugarului (SMSS) presupune moartea copiilor cu vârste sub un an, fenomen pentru care medicii nu au o explicaţie exactă şi care nici nu poate fi prevenit. Sindromul morţii subite a sugarului ar putea fi provocat de o anomalie a creierului: deficitul de serotonină, se arată într-un studiu publicat de The Independent.
Serotonina este responsabilă de coordonarea respiraţiei, de tensiunea arterială şi ritmul cardiac, de sensibilitatea la temperatură etc. Neexistând aceste funcţii, copiii pot muri în timpul somnului. Cercetătorii au descoperit că bebeluşii care au murit în timpul somnului din cauza sindromului morţii subite a sugarului aveau în partea inferioară a creierului, în bulbul rahidian, un nivel mai scăzut al neurotransmiţătorului serotoninei şi al enzimei care ajută această substanţă să ajungă în sânge, fiind astfel mai puţini receptori de serotonină în sânge.
Pentru evitarea sindromului morţii subite a sugarului, se recomandă culcarea bebeluşului pe spate (pentru a nu inspira aerul pe care-l expirase anterior), utilizarea unor saltele mai dure, evitarea culcării în acelaşi pat a doi sugari, precum şi renunţarea la fumat pe timpul sarcinii sau în preajma bebeluşului.
| Sursa: | ![]() |
Alte ştiri medicale
- In Romania accidentele vasculare cerebrale reprezinta o problema de sanatate publica
- Prof. univ. dr. Florin Tudose: Femeile sunt mai predispuse tulburarii de conversie decat barbatii
- MS: 13 persoane au murit din cauza temperaturilor scazute in ultimele 24 de ore
- Celule stem din organism sunt activate printr-un program complex de exercitiile fizice
- Suplimentele cu zinc pot scurta durata pneumoniei
- MS: Medicii de familie au solicitat sa nu se renunte la sistemul social de asigurari de sanatate
- Bolile cardiovasculare se mostenesc din tata in fiu
- Consumul de sfecla rosie combate anemia si impiedica dezvoltarea tumorilor
- Reactiile profesionistilor privind alegerea noului rector al UMF Carol Davila
- 239 de persoane cu afectiuni cauzate de temperaturile scazute au fost transportate in unitatile sanitare in ultimele 24 de ore
- Cine este noul rector al UMF Carol Davila din Bucuresti
- Prof. univ. dr. Ioanel Sinescu a fost ales rector al Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti
- Alegeri pentru rector in curs de desfasurare la UMF Carol Davila
- La Ministerul Sanatatii au continuat dezbaterile privind elaborarea noii legi a sanatatii
- Slabirea rapida pierde teren in favoarea slabirii sanatoase
- MS: Numarul deceselor cauzate de hipotermie severa este de 41
- Prof. univ. dr. I. Popescu s-a retras din cursa pentru functia de rector al UMF Carol Davila
- Ultrasunetele reprezinta metoda contraceptiva eficienta pentru barbati
- Degeraturile, o problema frecventa in anotimpul rece
- Reinjectarea cu grăsime proprie, ultima tendinţă în chirurgia estetică



