Treizeci si patru  de cazuri nou-confirmate de rujeola au fost raportate in perioada 27 iulie – 2 august, in Romania, astfel ca numarul total al imbolnavirilor a ajuns la 17.933, din care 64 de decese. Aproape jumatate dintre ele s-au inregistrat in judetul Teleorman.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat ca, cele 34 de cazuri nou-confirmate s-au inregistrat in noua judeţe şi in municipiul Bucureşti.

Este vorba despre Teleorman (14), Constanţa (şapte), Bucureşti (trei), cate doua fiind din Arad, Botoşani şi Ilfov, iar cate un caz din Buzau, Braila, Braşov şi Caraş-Severin.

Rujeola (pojarul) este o boala infectioasa care adesea duce la complicatii. Din 4 persoane care fac rujeola 1 are nevoie de spitalizare, potrivit CNSCBT. Pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeola (pojar), boala este mortala.

Vaccinul impotriva rujeolei (pojarului) protejeaza copiii impotriva acestei boli. in Romania 9 din 10 parinti isi vaccineaza copiii, atrage atentia CNSCBT.