Un raport realizat recent, atrage atenția asupra rolului obezității în apariția cancerului. Potrivit documentului, 40% din totalul de cancere diagnosticate sunt asociate obezității, ceea ce sugerează că apariția bolii ar putea fi prevenită, dacă oamenii ar acorda mai multă atenție greutății pe care o au.

Specialiștii au analizat mai multe tipuri de cancer despre care se știe că pot apărea din cauza obezității, dar și altele în cazul cărora nu s-a stabilit această conexiune.

Ei ajuns la concluzia că, în anul 2014, 631 de mii de americani au fost diagnosticați cu un tip de cancer asociat obezității. Suma reprezintă 40% din totalul cazurilor descoperite în Statele Unite.

Potrivit specialiștilor, rata incidenței a fost ridicată în rândul adulților de peste 50 de ani. De altfel, 2 cancere din 3 au apărut la oameni cu vârste cuprinse între 50 și 74 de ani.

De asemenea, s-a constatat că numărul de cancere asociate obezității a fost mai mare în rândul femeilor: 55% dintre cazuri, comparativ cu 24% la bărbați.

Raportul, intitulat „Semne Vitale”, a fost realizat de specialiști americani ai Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor, în colaborare cu cercetători de la Institutul Național pentru studierea Cancerului.

Pentru realizarea sa au fost studiate toate statisticile privind incidența cancerului din 2014. De asemenea, au fost analizate trendurile bolii în perioada 2005-2014.

Datele au fost grupate și analizate în funcție de sexul, vârsta, religia, zona geografică  de proveniență a pacienților, dar și în funcție de regiunea corpului unde a apărut prima oară cancerul. 

SănătateaTV.ro