Voucherele pentru investigaţiile necesare la dosarul de aprobare al tratamentului fără interferon al hepatitei cronice virale C şi al cirozei hepatice sunt distribuite, în Bucureşti, în nouă unităţi sanitare. Este vorba mai exact de Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Sf. Ioan, Spitalul de Boli infecţioase şi tropicale „Victor Babeş”, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul de Urgenţă „Prof. dr. Dimitrie Gerota”, Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Agrippa Ionescu” şi Spitalul Clinic Colţea. 

Voucherele sunt necesare pentru efectuarea unor investigaţii, precum: fibromax, viremie şi genotipare.

Pentru a intra în posesia voucherelor, pacienţii trebuie să se adreseze medicilor de specialitate din unităţi sanitare precizate cu bilet de trimitere de la medicul de familie, potrivit unui comunicat de presă remis la adresa redacţiei www.sănătateatv.ro .  După efectuarea consultaţiei de specialitate, medicii vor înmâna voucherele pentru efectuarea gratuită  a testărilor numai acelor pacienţi care vor îndeplini criteriile de includere în tratament  prevăzute în protocolul terapeutic elaborat de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii.

„Numărul total de vouchere care vor fi distribuite acoperă numărul de pacieţi  cu hepatita virală C şi ciroză hepatica C cu stadiul de fibroza F4”, a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în comunicatul de presă.

Din  data de 26 octombrie, voucherele pentru aceste investigaţii  au început să fie distribuite în unităţile sanitare din cele nouă centre din ţară:  Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara, Oradea.

Lista completă a unităţilor sanitare care distribuie vouchere pentru investigaţiile necesare la dosarul de aprobare al tratamentului fără interferon al hepatitei cronice virale C şi al cirozei hepaticeeste publicată pe site-ul CNAS   la secţiunea „informaţii pentru  asiguraţi- medicamente – tratament fără interferon”. Lista va fi actualizată permanent pe măsură ce vor fi distribuite vouchere şi în alte unităţi.

Tot pe site-ul CNAS, la secţiunea „informaţii pentru asiguraţi – medicamente – tratament fără interferon”, se găseşte şi lista laboratoarelor care realizează investigaţiile necesare la întocmirea dosarelor pentru aprobarea tratamentului fără interferon.

SănătateaTV.ro