Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA) a lansat o bază de date care conține măsurători ale consumului energetic uman. Datele au fost culese timp de trei decenii, folosind o tehnică bazată pe izotopi stabili. IAEA speră că aceste date vor fi de un real folos cercetătorilor care studiază impactul unui stil de viață sedentar asupra necesarului energetic din alimentație. Totodată, Agenția se așteaptă ca statele să utilizeze datele puse la dispoziție pentru a gândi politici de sănătate optime, pentru a combate epidemia de obezitate – în creștere, în întreaga lume.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, obezitatea este de aproape trei ori mai prevalentă în prezent, în comparație cu anul 1975. În Uniunea Europeană, rata obezității a variat în 2016 de la 9% în România la 26% în Malta. Raportul global de nutriție din 2018 arată că, în vreme ce deficitul de creștere este în scădere la copii, statusul supraponderal și obezitatea sunt în creștere continuă, iar 48% din copiii supraponderali cu vârsta sub 5 ani trăiesc în țările cu venituri reduse. România are o rată de 12% a obezității la copii, egală cu media Uniunii Europene.

Cuantificarea consumului energetic este utilă pentru a determina cantitatea de hrană (și numărul de calorii) pe care o persoană trebuie să o consume pentru a funcționa optim. Aportul energetic alimentar ar trebui să fie egal cu consumul, întrucât dezechilibrul energetic poate duce rapid la suprapondere și obezitate sau, de partea cealaltă, la subnutriție.

Baza de date a IAEA conține peste 6.600 de măsurători din 23 de țări, colectate între 1981 și 2017, prin metoda DLW (tehnica apei dublu marcate este singura care permite evaluarea consumului energetic în condiții normale, de zi cu zi, după cum explică Alexia Alford, specialist la IAEA). Tehnica DLW utilizează apă în care sunt adăugați izotopii stabili deuteriu (2H) și 18O pentru a măsura consumul energetic al unei persoane (numărul de calorii consumate). După ce o persoană bea o doză din această apă, își continuă activitățile normale. Cel mai frecvent, se recoltează apoi mostre de urină timp de 10–14 zile, pentru a măsura rata de eliminare a celor doi izotopi. Aceasta este apoi utilizată pentru a calcula rata de producere a dioxidului de carbon, produs prin consumul energetic.

Metoda DLW este una costisitoare, astfel că datele de până acum au fost colectate din studii pe loturi mai mici. Puse la un loc, însă, acestea pot genera răspunsuri cu semnificație statistică. Datele pe care IAEA le pune acum la dispoziție celor interesați provin în principal din țările cu venituri mari, dar sunt binevenite contribuții din orice țară care a colectat date prin metoda DLW, după cum anunță Agenția.

Ultimul update: 18 decembrie 2018

SănătateaTV.ro