Alimentația nu trebuie sa aibă restricții, ci doar indicații de moderație. Aceasta este recomandarea făcută în ceea ce priveşte alimentaţia în rândul românilor de prof. univ. dr. Mariana Graur, preşedinte Societatea Română de Nutriţie, prezentă la conferinţa organizată de Sănătatea Press Group cu sprijinul Dobrogea Grup, de “Ziua Mondială a Alimentației” și de “Ziua Mondială a Pâinii”.

Prof. Univ. dr. Mariana Graur a prezentat avantajele unei alimentaţii sănătoase, dar şi a cantităţii de alimente pe care fiecare persoană ar trebui să o consume pentru a avea o dietă sănătoasă şi pentru a preveni apariţia anumitor afecţiuni. Astfel, cu prilejul “Zilei Mondiale a Alimentaţiei”, prof. univ. dr. Mariana Graur, a arătat că, în dorinţa de a consuma puţine calorii, majoritatea oamenilor uită că au voie să mănânce doar alimente complete, care să aducă organismului toate principiile alimentare. Iar acest lucru este valabil în special în cazul copiilor şi adolescenţilor, potrivit prof. univ. dr. Mariana Graur.

În privința produselor bogate în proteine, laptele şi ouăle joacă un rol esenţial în alimentaţie, acestea fiind proteinele standard. Cât despre carne, prof. univ. dr. Mariana Graur a pus accentul pe modul în care aceasta trebuie prelucrată pentru a nu-şi pierde calităţile nutriţionale pe care le are. Prin urmare, carnea trebuie fiartă sau coaptă, dar nu într-o manieră în care să înglobeze în ea lichide şi să-i crească valoarea calorică.

Totodată, în cadrul conferinţei organizată de Sănătatea Press Group, cu sprijinul Dobrogea Grup, prof. univ. dr. Mariana Graur a tras un semnal de alarmă şi asupra cantităţii şi calităţii dulciurilor, concentratelor şi grăsimilor consumate. Concret, acestea trebuie să conţină o treime lipide mononesaturate, o treime polinesaturate şi o treime saturate.

În acelaşi timp, preşedintele Societăţii Române de Nutriţie,prof. univ. dr. Mariana Graur  a expus în cadrul conferinţei organizate cu prilejul “Zilei Mondiale a Alimentaţiei” şi alte metode de dimensionare a porţiile de hrană. De pildă, metoda “mâinilor” este o metodă africană preluată de canadieni şi răspândită acum în toată lumea. Potrivit acesteia, trebuie să se consume fructe şi legume de mărimea unui pumn, o porţie de carne cât să încape în podul palmei, unt cât se poate lua pe o unghie şi zarzavaturi cât se poate lua cu amândouă mâinile. 

SănătateaTV.ro