În anul 2018, 125 de medici și asistenți au fost angajați în cabinetele medicale școlare din București și s-au făcut investiții de 18 milioane de lei, anunță Primăria Municipiului București. De asemenea, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), au fost lansate programele pentru tratamente stomatologice gratuite și tratamente ortodontice. Astfel, toți copiii beneficiază de tratamente stomatologice gratuite tot anul, iar cei care au nevoie, beneficiază și de aparate dentare mobile și fixe.

„În prezent avem o acoperire cu personal de 80% a posturilor de medicină școlară, față de 70% în anul 2017, concomitent cu o creștere cu 161 a numărului total de posturi – medici și asistente. Investițiile în echipamente, mobilier medical și materiale sanitare se ridică la 18 milioane de lei, din care aproape trei milioane de lei pentru aparatura medicală din cabinetele stomatologice”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Numărul posturilor din medicina școlară ajunge astfel de la 850 la 1.011, iar din acestea 125 au fost ocupate doar în acest an. Cele mai multe angajări pe posturile de medici (29) au fost în sectorul 3 și în sectorul 4 (18), iar cei mai mulți asistenți au fost angajați în sectorul 1 (20), în sectorul 6 (19), în sectorul 2 (17) și în sectorul 5 (15).

De asemenea, au fost finanțate achiziții semnificative de mobilier medical și materiale sanitare. S-au încheiat contracte de mentenanță pentru echipamentele stomatologice și contracte pentru deșeurile periculoase și menajere. În plus, tot personalul medical a făcut cursuri de prim-ajutor, de legislație medicală și cursuri de sterilizare stomatologică, conform oficialilor locali.

Rețeaua de medicină școlară din București are 448 de cabinete de medicină școlară generală, 150 de cabinete stomatologice, nouă cabinete medicale universitare și 13 cabinete stomatologice. În total, peste 600.000 de elevi și studenți beneficiază de îngrijiri în aceste cabinete.

Ultimul update: 19 decembrie 2018

Autor:

Ștefania Doroftei

Ștefania Doroftei este jurnalist cu experiență în radio, televiziune și presa scrisă.