Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) salută anunțul CNAS privind semnarea noului contract cost-volum-rezultat pentru asigurarea tratamentului fără interferon în cazul pacienţilor cu hepatită cronică virală C începând cu luna septembrie 2018.

Prevederile noului contract permit accesul la tratamentul fără interferon al pacienților cu toate gradele de fibroză, începând cu gradul unu. Se asigură în acest fel condițiile unei recuperări rapide a pacienților diagnosticați în faze incipiente, evitându-se agravarea bolii. În plus, pentru prima dată, pacienții cu hepatită C din România au acces la trei scheme de tratament decontate. Astfel, medicii vor putea alege schema potrivită de tratament pentru fiecare caz în parte, oferind o soluție personalizată pentru fiecare pacient.

În același timp, conform protocolului terapeutic, condițiile de acces la tratament sunt mai flexibile și se recunosc o parte din analizele făcute în trecut. Toate aceste lucruri ajută considerabil pacienții, scurtând perioada de la momentul diagnosticării la momentul începerii tratamentului.Aceste măsuri, consideră reprezentanții pacienților cu afecțiuni hepatice, sunt binevenite, fiind foarte favorabile persoanelor diagnosticate cu hepatită cronică virală C, se arată într-un comunicat al Asociației.

APAH-RO îndeamnă pacienții cu hepatită C să se programeze la medicul specialist pentru a-și pregăti documentele necesare, astfel încât să beneficieze de tratamentul fără interferon cât mai rapid.

„Împreună cu decizia de a introduce markerii virali în analizele recomandate de medicii de familie, anunțarea semnării noului contract pentru tratamentul interferon-free reprezintă cele mai așteptate și mai bune vești pentru pacienții din România. Prin astfel de acțiuni implementate, autoritățile competente, Ministerul Sănătății și CNAS, demonstrează faptul că România se angajează serios în atingerea obiectivului OMS de eliminare a hepatitelor până în anul 2030. În același timp, conceptul de screen&treat devine cu adevărat eficient”, a declarat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO.

Ultimul update: 19 octombrie 2018

Autor:

Monica Georgescu

Monica Georgescu este jurnalist medical/de știință.