Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a organizat astăzi, 23 februarie 2019, la Suceava prima ediție a Cursului SRDNBM din 2019! Managementul logistic al evenimentului a fost asigurat de către Sănătatea Press Group!

Aproximativ 250 de medici din specialități precum diabet, cardiologie, medicină internă, nefrologie, neurologie, dermatologie, pediatrie, endocrinologie, reumatologie, chirurgie, pneumologie, medicină de familie au fost prezenți la manifestarea științifică.

Tematica generală - „Diabetul zaharat și complicațiile lui – ucigașii silențioși ai omenirii” a adus în prim-plan provocările în managementul clinic al diabetului zaharat, cu FOCUS pe complicațiile asociate, cele care transformă diabetul într-una dintre principalele cauze de mortalitate, la nivel global.

Cursul SRDNBM – Ediția Suceava face parte din noua platformă-program a Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice: „O nouă perspectivă”, care și-a propus o abordare la 360o a problematicii diabetului, axată pe creșterea calității îngrijirii persoanelor cu diabet și pe prevenirea complicațiilor, pe implementarea de proiecte complexe de educație medicală continuă pentru membrii SRDNBM, proiecte dedicate susținerii dezvoltării profesionale a tinerilor medici diabetologi și pe sprijinirea dezvoltării cercetării științifice în domeniu.

 

 

Ultimul update: 23 februarie 2019

SănătateaTV.ro