Peste 1200 de specialiști din România participă la a cincea ediție a „Săptămânii Neuropatiei Diabetice”, organizate de Societatea de Neuropatie Diabetică – NeuroDiab, informează un comunicat de presă primit pe adresa redacției Sănătatea TV.

Evenimentul aduce sub același acoperiș medici de familie cu diabetologi, neurologi, ortopezi, respectiv chirurgi, în cel mai amplu proiect de educație medicală, axat în principal pe depistarea timpurie a neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic pentru asigurarea unui management eficient al acestor probleme medicale.

Desfășurat în perioada 4-27 octombrie, proiectul inițiat de către Societatea de Neuropatie Diabetică urmărește facilitarea colaborării între specialiștii implicați în îngrijirea persoanelor care se confruntă cu cele două complicații grave asociate diabetului zaharat, în vederea promovării unei abordări multidisciplinare în managementul acestor afecțiuni, în toate etapele, de la procesul de diagnosticare până la tratament.

Sesiunile științifice vor fi susținute de către specialiști diabetologi, neurologi, ortopezi sau chirurgi, care vor oferi o perspectivă de ansamblu asupra problematicii neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic, în raport cu prevenția, diagnosticarea și tratamentul acestor complicații cauzate de diabetul zaharat.

Săptămâna Neuropatiei Diabetice se desfăşoară și în acest an în parteneriat cu Asociaţia de Podiatrie, în contextul rolului fundamental pe care îl are îngrijirea podiatrică a piciorului, la persoanele cu diabet și neuropatie diabetică, respectiv picior diabetic, atât la nivel preventiv, cât și curativ, se arată în comunicatul de presă. 

SănătateaTV.ro