În zilele de 16 și 17 octombrie, în Piața Unirii și Piața Obor, bucureștenii se pot testa gratuit pentru depistarea Hepatitei C, se arată într-un comunicat de presă primit pe adresa redacției Sănătatea TV. Testarea se face între orele 9.00 și 17.00, pe o mostră de salivă, iar rezultatele sunt disponibile în 20 de minute.

Testul este făcut de către medici voluntari și este parte a campaniei HEPATITA C. TESTEAZĂ-TE ACUM! TESTEAZĂ-TE AICI!, realizată de Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA și Asociația SOS Drepturile Pacienților. Proiectul este realizat în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, cu susținerea Ministerului Sănătății.

Infecția cronică cu virusul hepatitei C (VHC) reprezintă o problemă majoră la nivel global. Potrivit datelor existente, peste 70 de milioane de oameni din lumea întreagă suferă de această boală.

În România, răspândirea infecției este de aproximativ 3.3%, una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană, se mai arată în comunicatul de presă.

Deși hepatita C poate fi tratată cu ajutorul tratamentelor antivirale, multe dintre persoanele infectate nu știu că suferă de această afecțiune, din cauza naturii asimptomatice a bolii, explică specialiștii.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, doar 20% din persoanele infectate știu că au aceasta afecțiune și doar 10% din cei diagnosticați sunt sub tratament.

SănătateaTV.ro