OMS, UNICEF şi Fondul ONU pentru Populatie (UNFPA) sprijină iniţiativa Ministerului Sănătăţii de a organiza o campanie de informare privind vaccinarea împotriva HPV. Reprezentanţii în România ai celor trei organisme internaţionale şi-au exprimat, printr-o scrisoare adresată ministrului Sănătăţii, Ion BAZAC, disponibilitatea de cooperare.

“Introducerea cu succes a acestui nou tip de vaccin depinde de crearea unui parteneriat puternic între programele de sănătate şi programele de educaţie pentru sănătate. Modul în care se introduce şi promovează vaccinul HPV trebuie să se bazeze pe condiţiile locale specific şi pe activităţi fezabile şi acceptabile din punct de vedere cultural”, se arată în document.

“Vaccinurile împotriva HPV au un mare potenţial de a întări interacţiunea între diferitele servicii de sănătate şi de a oferi o nouă modalitate de a preveni cancerul de col uterin pe o scară foarte largă. Strategiile naţionale de control al cancerului de col uterin trebuie adaptate în aşa fel încât să poată încorpora noul vaccin. Vaccinarea anti HPV are un mare potenţial de a asigura sinergie între programul de vaccinări, programul de control al cancerului şi programele de sănătate a reproducerii, inclusiv cele dedicate adolescenţilor” , se mai precizează  în scrisoare.

Ministerul Sănătăţii a lansat oficial, pe 14 iunie 2009, campania de informare pentru prevenirea prin vaccinare a cancerului de col uterin sub mesajul “Tu decizi pentru sănătatea fiicei tale. Informează-te!”. Finanţată integral de către companiile producătoare a vaccinurilor anti-HPV, campania MS are o componentă predominantă de comunicare directă care vizează părinţii, medicii şi profesorii, principalele categorii responsabile de dezvoltarea copiilor. Decizia de a demara vaccinarea va fi luată după finalizarea campaniei de informare, în funcţie de rezultatele şi gradul de acceptabilitate al acesteia.  

SănătateaTV.ro