Provocările cu care se confruntă un spital public din România sunt multiple și variază în funcție de profilul fiecărui spital. Referindu-se la Institutul Clinic Fundeni, pe care îl conduce, într-un interviu pentru SănătateaTV.ro, conf. dr. Carmen Orban spune că, în calitate de manager, se confruntă zilnic cu probleme foarte diverse, de la cele administrative, până la cele strict medicale.

 

Capacitate prea mică, adresabilitate foarte mare

 

„Una din probleme este că avem un număr prea mic de paturi pentru adresabilitatea pe care o are spitalul. Dar eu nu sunt omul care să militeze pentru creșterea numărului de paturi în spitale. Eu cred ca dacă punem accent mare pe prevenție și pe medicina prespitalicească, degrevăm foarte mult spitalul. Însă profilul spitalului nostru este un pic diferit de cel al altor spitale. Eu cred că toți pacienții care ni se adresează chiar au nevoie de serviciile acestui spital. Și de multe ori ne aflăm în imposibilitatea de a-i primi pe toți”, recunoaște managerul Institutului Clinic Fundeni.

„Zilnic, în cele trei secții de terapie intensivă pe care le avem, locurile sunt aproape inexistente. Din acest motiv, deși avem blocuri operatorii foarte mari, cu multe săli de operație, de multe ori trebuie să reducem programul operator. Operăm prioritar pacienții în stare foarte gravă și cazurile grele, care nu pot fi făcute în alte spitale, pentru că postoperator nu putem găzdui acești pacienți. Este o problemă care ne preocupă. Avem un proiect cu Banca Mondială de extindere a secțiilor de terapie intensivă. Din nefericire, acest proiect este deocamdată blocat, sper să se deblocheze curând”, ne-a spus managerul spitalului bucureștean.

„Noi ne depășim frecvent contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). La începutul fiecărui an, fiecărui spital îi este alocat un buget și fiecare spital știe câți bolnavi poate trata din acest buget. În fiecare an, noi depășim acest buget și tratăm mult mai mulți pacienți decât bugetul alocat. Asta pentru că pacienții care vin la noi sunt adesea transferuri din alte unități spitalicești, cazuri grele”, a declarat Carmen Orban. „E un lucru pe care ni l-am asumat, noi întotdeauna vom primi cu brațele deschise orice pacient care are nevoie de serviciile noastre medicale. Vorbim despre dreptul pacientului la sănătate, un drept pe care nu i-l poate refuza nimeni.”

 

„Cred că banul ar trebui să urmeze pacientul”

 

„Atâta timp cât toți avem dreptul la asigurarea unor servici medicale corecte, cred că acolo unde sunt tratați pacienții, ei ar trebui să aibă tot ce e necesar pentru un act medical corect, iar spitalul respectiv să primească banii pentru serviciile medicale efectuate”, crede Carmen Orban.

„Nu sunt împotriva sistemului privat de sănătate. Cred ca are rolul lui și că împreună putem fi o echipă. Dar mi s-ar părea corect ca, atunci când apar complicații grave și un pacient tratat la un spital privat trebuie transferat la un spital de stat, toți banii pe care acea unitate privată i-a încasat să fie transferați la spitalul de stat care se luptă să salveze viața acelui pacient. Acest lucru nu se întâmplă.”

 

Buget fix și cheltuieli imprevizile

 

„Toate aceste probleme se reflectă în bugetul Institutului.Bugetul nostru este prestabilit, este foarte clar, iar cheltuielile sunt adesea imprevizibile. Trebuie să împărțim acei bani corect pentru a plata salariilor, achiziția de medicamente și materiale sanitare, cheltuieli de mentenanță, curățenie, masă, plata utilităților”.

Cât privește resursa umană de care dispune Institutul Clinic Fundeni, managerul acestuia spune ca este vorba de aproximativ 2.000 de angajați. Din aceștia, în jur de 400 sunt medicii și în jur de 900 – 1.000 - asistenți medicali, infirmiere și brancardieri. Înafară de aceștia, este personalul tehnic și administrativ (personalul TESA). „La cât de mare este spitalul, cred că avem o resursă umană civilizată ca și număr, nu cred că avem prea mulți angajați. Este important ca personalul medical să fie suficient și foarte bine calificat”, spune Carmen Orban. „Preocuparea noastră de zi cu zi este să asigurăm tuturor angajaților noștri – inclusiv rezidenților din spital – o educație medicală continuă de vârf”.

„Cel mai mare deficit îl avem pe zona de personal auxiliar, registratori medicali, juriști. Am scos aceste posturi la concurs de foarte multe ori, ele nu au fost ocupate”.

Ultimul update: 5 decembrie 2018

Autor:

Monica Georgescu

Monica Georgescu este jurnalist medical/de știință.