www.sanatateatv.ro a organizat aseară, 4 decembrie, în parteneriat cu Puls Media Network, Gala SănătateaTV. Evenimentul a avut ca principal scop premierea celor care s-au implicat în promovarea unei vieţi sănătoase.

Câştigătorii Galei SănătateaTV, ediţia 2008, sunt următorii:

Premiul pentru leadership medical – Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel, Directorul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”;   

Premiul pentru inovaţie şi devotament în medicină – Dr. Rareş Nechifor şi Dr. Bogdan Dorobăţ;

Premiul pentru programe business dedicate sănătăţii – Fresenius NephroCare Romania;

Premiul pentru cea mai implicată asociaţie de pacienţi – Asociaţia P.A.V.E.L;

Premiul pentru cea mai dinamică societate medicală – Societatea Română de Cardiologie;

Premiul pentru cel mai tenace jurnalist pe sănătate: Ionela Gavriliu, Jurnalul Naţional (Presa scrisă); Simona Bălănescu, Antena 2 (Presa TV);

Premiul eco-sănătate: Premiul pentru promovarea unei vieţi şi alimentaţii sănătoase – Compania LifeCare, Timişoara;

Premiul Mens Sana in corpore sano – World Class Academy.

Premii acordate de SănătateaTV:

Premiul pentru întreaga carieră medicală – Prof. Dr. Bogdan Marinescu;

Premiul pentru iniţiativă şi perseverenţă în  promovarea prevenţiei în sănătate, a importanţei produselor naturale şi a metodelor ecologice de producţie – Compania Hofigal;

Premiul pentru cea mai bună editură medicală – Editura „Carol Davila”;

Premiul pentru dăruire în slujba sănătăţii – Prof. Dr. Ioan Lascăr; Dr. Cristian Niţescu;

Premiul pentru activitatea publicistă – Prof. Dr. Ioanel C. Sinescu

Câştigătorii au fost desemnaţi în mod obiectiv de către un juriu format din personalităţi importante ale lumii medicale, sociale şi academice româneşti. Printre membrii jurului s-au numărat prof. univ. dr. Florian Popa (rectorul UMF „Carol Davila”), prof. dr. Mircea Ifrim (preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor), prof. dr. Ioan Lascăr (preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti), prof. dr. Dragoş Stanciu (decanul Facultăţii de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila”), Dr. Radu Bălănescu (şef lucrări UMF „Carol Davila”), Florin Pogonaru (preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România), Mircea Popescu (vicepreşedintele Curţii de Conturi), dr. Marian Burcea (director general Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti), Mihai Constantin (prezentatorul principalului jurnal de ştiri al TVR), Dan Miclea (director MediaKompass), Radu Bogdan (directorul singurului cotidian în limba engleză din România), Cornelia Stanciu (senior reporter sănătate  Agerpres) şi Oana Munteanu (reporter special sănătate News In).

Prin iniţierea acestui eveniment, SănătateaTV a dorit încurajarea profesioniştilor din sănătate, spiritul antreprenorial, devotamentul faţă de pacienţi şi responsabilitatea actului medical.

SănătateaTV.ro