Romania va putea folosi, in curand, plasma pe care o colecteaza, a anuntat ministrul Sanatatii, Sorina Pintea. Acest lucru se va intampla dupa infiintarea a doua centre de colectare a plasmei, in nordul si in sudul tarii, proiect realizat cu sprijinul Comisiei Europene. 

„Ieri, Ministerul Sanatatii a aplicat pentru accesarea a 500.000 de euro din fonduri europene in cadrul Serviciului de Sprijin pentru Reforme Structurale pentru elaborarea planului de reorganizare a sistemului de transfuzii, termenul de implementare fiind 16,5 luni de la aprobare. in urma acestei reorganizari, vor creste capacitatile sistemului de transfuzie, inclusiv ale posibilitatii de a colecta plasma.

Expertii Comisiei Europene ne vor acorda sprijinul in (n.red: infiintarea a) doua centre pilot de colectare a plasmei. Aceste centre pilot vor fi organizate in doua centre de transfuzii din doua zone geografice in care accesul pacientilor are grade diferite de dificultate. Proiectele vor fi supravegheate de catre expertii straini care vor contribui la perfectionarea acestor centre in scopul de a fi replicate apoi in tara”, a declarat Sorina Pintea la dezbaterea privind colectarea si procesarea de plasma umana pentru fabricarea de medicamente Plasma pentru Romania, eveniment organizat de ARPID – Asociatia Romana a Pacientilor cu Imunodeficiente Primare.

Sorina Pintea a adaugat ca, vineri, Ministerul Sanatatii va supune spre aprobare o ordonanta de urgenta de modificare a legii 282 privind transfuzia, care va face legatura intre legislatie si un proiect de constructie a unei banci de plasma si sange in Bucuresti.

incepand din vara anului 2017 pana in primavara anului 2018, Romania s-a confruntat cu o criza a imunoglobulinei. O astfel de situatie s-ar putea repeta oricand, in contextul in care, la nivel global, Organizatia Mondiala a Sanatatii avertizeaza ca, in anul 2030, 40% dintre pacientii care au nevoie de imunoglobulina nu vor mai avea acces la tratament. Și asta deoarece companiile producatoare nu vor avea materie prima.