Cel de-al 60-lea deces datorat rujeolei și primul din acest an a fost confirmat la un copil în vârstă de șapte luni, nevaccinat antirujeolic, din  județul Bihor, a anunțat la 25 ianuarie Institutul Național de Sănătate Publică, prin Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

 

S-a ajuns la 60 de decese

 

În cadrul actualei epidemii de rujeolă din România au fost raportate 60 de decese. Cele mai multe decese au fost înregistrate în județul Timiș (nouă cazuri), șapte în județul Dolj, șase în Arad, cinci în Constanța, câte patru decese au fst înregistrate în județele Bacău, Iași și Neamț, trei în Caraș-Severin, câte două cazuri în județele Bihor și Suceava. Câte un deces a fost înregistrat în județele: Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Cluj, Covasna, Galați, Ialomița, Mureș, Prahova, Satu-Mare, Vaslui, Vrancea și în municipiul București.

Potrivit datelor furnizate de CNSCBT, 45 din cele 60 de decese raportate de la declanșarea epidemiei au fost înregistrate la copii cu vârsta mai mică de un an.

 

Peste 15.000 de cazuri de la declanșarea epidemiei

 

În perioada 21–25 ianuarie 2019 au fost raportate 32 de cazuri nou confirmate în opt județe ale țării și în municipiul București. Numarul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, de la declararea epidemiei până la 25 ianuarie 2019 este 15.703.

De asemenea, marea majoritatea a celor 15.703 de cazuri de rujeolă confirmate – respectiv 14.875 de cazuri – s-au înregistrat la persoane nevaccinate. La fel și 59 din cele 60 de cazuri de deces. Autoritățile au lansat campanii de informare pentru a convinge părinții să-și vaccineze copiii împotriva virusului rujeolic.

Ultimul update: 25 ianuarie 2019

Autor:

Monica Georgescu

Monica Georgescu este jurnalist medical/de știință.